23 C
Vaslui
6 mai, 2024

Motivul halucinant pentru care o judecătoare din Iași a amânat zeci de procese într-o singură zi. CSM a cerut anchetarea ei

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară să declanșeze o anchetă în cazul unei judecătoare din Iași, care a amânat zeci de dosare folosind un motiv cel puțin ieșit din comun. Potrivit presei locale, Iuliana Garabet de la Judecătoria Iași a amânat cu o jumătate de an toate dosarele pe care le avea de judecat într-o zi invocând ca motiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată în 1948.

„În temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări, potrivit competențelor legale, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare de către un judecător din cadrul Judecătoriei Iaşi. Sesizarea se întemeiază pe aspectele apărute în mass media în cursul zilelor de 24, 25 şi 26 aprilie 2024, referitoare la atitudini nedemne în timpul serviciului faţă de avocaţi şi justiţiabili, precum şi la eventuale situaţii de nerespectare, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile”, a anunțat CSM vineri, într-un comunicat de presă.

Citește mai mult la:

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/motivul-halucinant-pentru-care-o-judecatoare-din-iasi-a-amanat-zeci-de-procese-intr-o-singura-zi-csm-a-cerut-anchetarea-ei/

Ultimă oră

Același autor