15.5 C
Vaslui
18 mai, 2024

Culmea ghinionului: să mori când mergi spre biserică, la Înviere! Preotul a stat în stradă, la căpătâiul ei, cât salvatorii au resuscitat-o

5 mai 2024

CUMPLIT… Maria Micu, o bătrână de 84 de ani din Vulturești, a murit chiar în drum spre biserică. A fost lovită de un șofer din satul vecin, care își ducea mama la slujba de Înviere. Maria a avut proasta inspirație să meargă pe partea opusă față de sensul pe care trebuia să circule în mod regulamentar și șoferul a izbit-o din spate. Îmbracată cu straie închise la culoare, acesta pur și simplu nu a văzut-o. Nu avea viteză, dar a fost orbit din față de farurile unei mașini. Accidentul s-a petrecut pe la 23.30 și la fața locului a venit și preotul, Ion Cătălin Mistreanu, care făcuse slujba de Înviere în satul vecin, la Voinești și se întoarcea în Vulturești, unde se pregătea și aici să aducă Lumina Sfântă. Acesta a privit neputincios, cum medicii o resuscitau în încercarea de a o readuce la viață. Dar nu a fost fost cu putință. Medicii au constatat decesul. Bătrâna Maria, măcar a avut un preot la căpătâi care s-a rugat, înainte de a-și da ultima suflare. Șoferul care a produs accidentul era din satul Buhăiești Gară.

Bătrâna Maria, victima accidentului, era o femeie care trăia singură și era apreciată în comunitate

Au fost discuții printre oamenii veniți la biserică, despre tragedie. Toți o compătimeau pe Maria, bătrâna care a murit chiar în noaptea de Înviere. Aceștia povesteau că impactul a fost foarte puternic, fiindcă primii salvatori care au ajuns la fața locului au găsit-o aruncată în șanț. Mașina care a produs accidentul era un Mercedes Vito și fiind o mașină de tonaj mai mare, impactul a fost nimicitor. “Era o femeie liniștită, de bun simț, care nu a supărat pe nimeni niciodată. Toată lumea a compătimit-o la biserică, chiar și preotul a ținut la finalul slujbei o mică cuvântare despre tragedie. Avea 84 de ani și venea la biserică pe jos, chiar dacă era departe. Și șoferul a avut ghinion. E un băiat venit la noi în sat din Negrești și o aducea pe mama sa la Slujbă. Ceasul rău și pentru el. Nu avea viteză, nu era băut, ci pur și simplu a avut ghinion. O are pe conștiință săracul, fiindcă este un om cu frică de Dumnezeu. Dar așa a fost să fie. Dumnezeu să o ierte pe doamna Maria. Era o femeie apreciată în comunitate”, a spus fostul primar al Vultureștiului, Costică Anton.

Soțul femeii, mort de ani buni, era responsabilul cu gazonul de pe Municipal, pe vremea lui Ceaușescu

Maria trăia singură. Are doi copii, iar soțul i-a murit demult. Acesta era un bun meseriaș. Se ocupa de gazonul de pe stadionul din Vaslui pe timpul comunismului. Lumea își amintește cu plăcere de acesta. Era considerat un fel de doctor al gazonului de pe stadion. Acum, iată că și soția sa i se alătură, acolo în Ceruri.

4 mai 2024

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/culmea-ghinionului-sa-mori-cand-mergi-spre-biserica-la-inviere-preotul-a-stat-in-strada-la-capataiul-ei-cat-salvatorii-au-resuscitat-o/

Ultimă oră

Același autor