22.9 C
Vaslui
2 mai, 2024

Motivarea arestării preventive a lui Buzatu: Lăsarea în libertate ar afecta grav încrederea opiniei publice în organele judiciare

Judecătorul care a decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a baronului PSD Dumitru Buzatu, scrie, în motivare, că „lăsarea în libertate a inculpatului, pe de o parte, ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient împotriva infracțiunii care face obiectul prezentului dosar”, iar, pe de altă parte, ar putea afecta buna desfășurare a urmăririi penale, având în vedere că urmează să fie audiați martori asupra cărora „inculpatul are un ascendent, fiind subordonați acestuia pe linie profesională”, adică poate influența mărturiile din dosar.

Judecătorul precizează că există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, infracțiunea fiind dovedită de mijloacele de probă administrate în cauză.

„Astfel, se constată faptul ca lăsarea în libertate a inculpatului, pe de o parte, ar afecta grav încrederea opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa eficient împotriva infracțiunii care face obiectul prezentului dosar, iar, pe de altă parte, ar putea impieta asupra bunei desfășurări a urmăririi penale având în vedere că in cauză urmează a fi audiați martori asupra cărora inculpatul are un ascendent fiind subordonați acestuia pe linie profesională.

Sub acest aspect, lăsarea în libertate a inculpatului ar putea impieta asupra cercetărilor efectuate dată fiind influența și autoritatea de care inculpatul BUZATU Dumitru se bucură în rândul persoanelor implicate în procedura de atribuire și efectuare a plăților în contracte precum și de faptul că acesta este o persoană care prin funcțiile care le ocupă se bucură de o notorietate locală și națională. Inculpatul BUZATU Dumitru ocupă de peste 10 ani funcția de președinte al consiliului Județean Vaslui și conduce Organizația Județeană Vaslui a Partidului Social Democrat fiind o influentă figură politică atât la nivel Județean cât și la nivel Național, creându-și în acest fel un sistem puternic de relații interpersonale cât și de subordonare cu funcționari din cadrul consiliului județean Vaslui și nu numai”, se arată în motivare.

„În cauza în care este cercetat inculpatul, s-a apreciat de către procuror că fapta comisă de acesta prezintă un pericol social deosebit care rezultă din probele puse la dispoziţia instanţei cu ocazia propunerii luării măsurii arestării preventive.

Constatăm că săvârșirea unei astfel de fapte se amplificat neîncrederea oamenilor în clasa politică şi conducătorii aleși prin vot, producând un sentiment puternic de indignare şi de insecuritate, iar credința că banii statului sunt însușiți sistematic de către cei care trebuie să-i administreze este de natură să creeze dezechilibre majore între interesele celor care contribuie la bugetele statului şi interesele statului care trebuie să funcționeze cu aceste resurse.

Corupția în general, lipsește statul de resurse și împiedică accesul oamenilor la serviciile publice, împiedică dezvoltarea economică, subminează instituțiile democratice și contribuie la instabilitate politică. Discrepanța care se creează la nivelul societății, prin îmbogățirea ilicită și excesivă a persoanelor corupte și starea de sărăcie a unei însemnate părți din populație, consolidează lipsa de încredere a populației în liderii politici și instituțiile statului.

Lupta împotriva corupției este esențială pentru buna funcționare a statului şi pentru bunăstarea cetățenilor săi, astfel că organele judiciare trebuie să intervină prompt şi ferm atunci când există indicii că astfel de acte sunt comise.

Luarea măsurii preventive cele mai severe, cea a arestului preventiv, este cerută în cauză şi de ascendentul pe care inculpatul îl are asupra persoanelor care vor vi audiate în cauză pentru lămurirea situației de fapt, existând posibilitatea influențării acestora. Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal nu poate fi lăsată hazardului, izolarea inculpatului de mediul în care şi-a desfășurat activitatea şi limitarea posibilităților acestuia de a lua legătura cu posibilii martori fiind esențială.

În același timp, lăsarea lui în libertate ar putea să aibă drept consecinţă şi încurajarea altor persoane, care au luat cunoștință de activitatea acestuia, de a proceda în mod similar la nesocotire valorilor sociale, observând că atitudinea organelor judiciare este una de toleranţă”, mai arată sursa citată.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă

pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită.

Decizia instanţei a fost anunţată de avocatul lui Buzatu, Daniel Atasiei. Acesta a precizat că hotărârea Tribunalului Vaslui va fi atacată la Curtea de Apel Iaşi. ”O să expunem argumentele în faţa instanţei la Iaşi”, a declarat avocatul.

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 1,25 milioane de lei. După șase ore de percheziții la locuința sa, acesta a fost dus la DNA Iași pentru audieri, iar dimineață a fost reținut pentru 24 de ore.

Încă o persoană a fost arestată preventiv duminică în dosar,

, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă. Acesta ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/motivarea-arestarii-preventive-a-lui-buzatu-lasarea-in-libertate-ar-afecta-grav-increderea-opiniei-publice-in-organele-judiciare-2519351

Ultimă oră

Același autor