11.6 C
Vaslui
17 mai, 2024

Joia Mare, ziua „sărutului trădării”! Tradiții și obiceiuri din cea de-a patru zi a Săptămânii Patimilor (VIDEO)

DRUMUL MÂNTUIRII… Săptămâna Patimilor este o perioadă extrem de importantă pentru creștinii ortodocși, fiind cu cele mai profunde semnificații pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători, Învierea Domnului. Astăzi este Joia Mare, numită în popor și Joia Neagră sau Joia Patimilor. În seara aceasta, preoții vor face slujba Deniei celor 12 Evanghelii, închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: Spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină la care Iisus Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul patimilor îndurate de Iisus Hristos. La Bârlad, ca, de altfel, în tot județul, toate lăcașurile au ușile larg deschise pentru credincioșii care vin să se roage în număr mult mai mare decât de obicei, întrucât Deniile sunt slujbe atât de profunde, de mângâietoare și de pline de har, încât aduc în biserici și credincioșii care, peste an, poate nu reușesc să vină constant la Sfânta Liturghie.

Astăzi este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri. Este vorba despre spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, ca o uriașă pildă de smerenie. Urmează apoi Cina cea de taină, adică așezarea Sfintei Cuminecături. “Și luând pâinea, mulțumind, a frânt și le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceți întru pomenirea Mea”, le-a spus Hristos celor 12 prooroci ai săi. A urmat apoi Rugăciunea cea mai presus de fire în Grădina Ghetsimani.

Vine apoi rândul celui mai cumplit moment, cel al trădării lui Iisus Hristos de către Iuda. “Și pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, și împreună cu el mulțime multă, cu săbii și cu ciomege, de la arhierei și de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi sărută, Acela este! Puneți mâna pe El. Și îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus și L-au prins.”(MATEI 26,47-50).

Preotul Marius Nistor: „Pâinea și vinul se păstrează în Biserică precum o comoară neprețuită! De aceea când trecem noi pe lângă o Biserică ne facem Sfânta Cruce”

La Biserica “Sf. Spiridon” din Bârlad astăzi au venit mulți credincioși. Preotul Marius Constantin Nistor a fost cel care le-a vorbit oamenilor despre Joia Patimilor și semnificațiile acestui moment covârșitor pentru întreaga omenire. “În joia Patimilor, ceea ce vă spun acum reprezintă evenimentele petrecute la Cina cea de taină. La Sfânta Evanghelie Iisus le-a arătat chipul smereniei, căci și-a dat haina jos, s-a încins cu un ștergar și a spălat picioarele ucenicilor, în semn de smerenie, învățându-i pe ei și pe noi să fie slujitorii tuturor. Asta înseamnă că și noi trebuie să fim slujitorii oamenilor noștri. La Cina cea de Taină au început să mănânce mielul sfânt. Iisus l-a văzut lângă el pe cel ce urma să-l «vândă». Dintre cei 12 ucenici, 11 erau curați, iar unul dintre ei, Iuda, era plin de viclenie, căci făcuse deja trădarea pentru care primise 30 de arginți! (…) Cuvintele spuse de Mântuitor la Cina cea de Taină, ne învață pe noi că pâinea și vinul date, sunt trupul și sângele Lui și sunt veșnice! El a spus că pâinea și vinul se păstrează în Biserică ca o comoară neprețuită! De aceea când trecem noi pe lângă o Biserică ne facem Sfânta Cruce! Pentru că acolo știm că este viitorul! Știm că Iuda a trădat, dar noi suntem alături de ceilalți 11 ucenici, care l-au primit și nu l-au trădat pe Hristos! Amin! “, a spus credincioșilor preotul Marius Constantin Nistor.

Tradiții și obiceiuri în Joia Mare din Săptămâna Patimilor: azi se vopsesc ouăle

Sunt o mulțime de tradiții străvechi care se fac în Joia Mare. Una dintre cele mai cunoscute datini este cea a vopsirea ouălor pentru Paște, urmând ca în Sâmbăta Mare să se ocupe de pregătirea cozonacului și a celorlalte preparate tradiționale, precum pasca. De asemenea, o altă tradiție creștină spune că la Denia celor 12 Evanghelii se aprind 12 lumânări, care pot fi folosite ulterior pe parcursul întregului an, acestea având puteri miraculoase pentru a aduce binele și pentru a lumina sufletele celor triști. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, iar la biserică nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. De altfel, în această zi, credincioșii se pot spovedi și împărtăși, în funcție de zilele de post pe care le-au ținut și de îndrumările preotului. Pe lângă tradiții și obiceiuri, credincioșii țin cont și de restricțiile din Joia Mare. De pildă, e interzis consumul de urzici și oțet. Conform scrierilor bisericești, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici și stropit cu oțet peste rănile pe care le avea, iar când Mântuitorul a cerut apă, cei care îl chinuiau i-au oferit oțet. În anumite zone ale țării, în Joia Mare, se fac focuri pentru cei adormiți, pentru ca aceștia să se „încălzească”. Lemnele folosite pentru foc însă nu se taie din pădure, ci se rup cu mâna și nu se lasă deloc jos până acasă.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/joia-mare-ziua-sarutului-tradarii-traditii-si-obiceiuri-din-cea-de-a-patru-zi-a-saptamanii-patimilor-video/

Ultimă oră

Același autor