22.9 C
Vaslui
2 mai, 2024

Doi copii de 3 ani au plecat de la o grădiniță din Vaslui, pe stradă, fără să fie observați de educatoare. O femeie i-a găsit și a sunat la 112

O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată, după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112.

Sursa foto: Profimedia Images

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

, incidentul a avut loc joi, 11 aprilie, iar minorii nu au fost victimele vreunor infracţiuni, fiind încredinţaţi cadrelor didactice de la grădiniţă.

„Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, de către o femeie de 67 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că, pe trotuarul aferent străzii Traian, din municipiul Vaslui, în zona ‘Crucea Gării’, se află doi minori, neînsoţiţi.

În temeiul sesizării, la faţa locului a fost dirijat un echipaj de Poliţie, din cadrul Biroului Ordine Publică Vaslui, care a identificat minorii, ambii de trei ani şi a stabilit că aceştia urmează cursurile unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Vaslui şi că ar fi plecat din unitatea amplasată pe strada Călugăreni.

Unitatea de învăţământ a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru abateri prevăzute de H.G. 301 din 2012, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Recomandare din top articole

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat verificări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şi sancţiunile pentru cei care vor fi găsiţi vinovaţi.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/2-copii-3-ani-plecati-gradinita-vaslui-pe-strada-neobservati-educatoare-706824.html

Ultimă oră

Același autor