16.5 C
Vaslui
4 mai, 2024

Spitalul bârlădean vrea să angajeze 12 medici

De către

24 aprilie 2024

Chiar dacă, în primele luni ale anului, spitalul bârlădean a reușit să angajeze câțiva medici din diferite specialități deficitare, unitatea medicală continuă să se confrunte cu un deficit de medici specialiști. Astfel, în perioada următoare, va organiza concurs pentru ocuparea a încă 12 posturi de medic, la concurs putându-se înscrie rezidenții în ultimul an, medici specialiști ori medici primari în specialitățile pentru care au fost vacantate posturile.

Pe 23 aprilie, conducerea Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a publicat pe portalul

, unde sunt publicate posturile vacante din administrația publică din România, un anunț de angajare a 12 noi medici. Este vorba despre posturi vacante pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, cu o durată a timpului de lucru de 7 ore zilnic.

„Se pot prezenta la etapa / proba următoare numai candidaţii declaraţi admişi la etapa / proba precedentă. Sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minim 50 de puncte la proba scrisă, respectiv 50 de puncte la proba clinică.

În urma susţinerii tuturor probelor, vor fi declaraţi admişi candidaţii care au realizat un punctaj minim de 50 de puncte, în urma calculării mediei aritmetice. Obţinerea postului se face strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat”, se arată în anunțul publicat pe pagina de internet a spitalului.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/spitalul-barladean-vrea-sa-angajeze-12-medici/

Ultimă oră

Același autor