18 C
Vaslui
27 aprilie, 2024

Poliţist din Vaslui, sfâșiat chiar în curtea secţiei de un câine periculos lăsat liber de stăpân

Un polițist din Vaslui a fost sfâșiat de un câine chiar în curtea secției. Agentul în vârstă de 25 de ani nu a folosit arma din dotare, deși câinele era pe punctul de a-l omorî.

Polițistul în vârstă de 25 de ani nu a avut timp să reacționeze pentru că ciobănescul caucazian s-a năpustit asupra sa din senin, în momentul când agentul a intrat în curtea postului de poliție. Atacul a fost unul extrem de agresiv, bărbatul suferind leziuni severe la nivelul gâtului, coapsei și brațului drept.

Norocul a făcut că unul dintre colegii bărbatului a auzit urletele disperate și, fără să stea pe gânduri, i-a sărit în ajutor, iar după mai multe încercări a reușit să sperie animalul.

Apoi, pentru că victima pierduse mult sânge, polițistul salvator nu a mai așteptat echipajul medical și și-a dus colegul rapid la spitalul din Bârlad, unde acesta a intrat direct în sala de operații.

Recomandare din top articole

Până acum, s-a stabilit că animalul agresiv a ieșit din curtea unei societăți comerciale situată în vecinătatea postului de poliție din localitatea Banca, județul

De altfel, după acest incident, proprietarul animalului a fost sancționat cu 1.300 lei pentru că și-a lăsat nesupravegheat câinele, deși știa că acesta este agresiv. Totodată, pe numele proprietarului a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/politist-atac-caine-sectie-politie-vaslui-rani-grave-spital-704230.html

Ultimă oră

Același autor