16.5 C
Vaslui
4 mai, 2024

Operațiune “bliț” a polițiștilor vasluieni: în patru ore au dat peste 80 de amenzi

CONTROL… Șoferii care marți dimineață au condus pe drumurile publice din județul Vaslui au rămas surprinși de numărul mare de filtre instituite de polițiști. Peste 70 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au derulat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în special pentru depistarea celor care conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar și pentru sancționarea conducătorilor de vehicule care depășesc regimul legal de viteză. Controalele au dat rezultate, 80 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 36.000 lei, fiind date conducătorilor auto prinși încălcând legea.

Marți, 24 aprilie 2024, în intervalul 6.00-10.00, peste 70 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică au organizat o acțiune, derulată la nivel județean, pentru creșterea siguranței rutiere. Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive, precum și a celor care încalcă prevederile legale privind limitele de viteză. “În urma celor peste 42 de filtre rutiere instituite, au fost verificate peste 230 de vehicule și legitimate peste 350 de persoane, dintre acestea 268 fiind testate alcoolscopic și 6 cu aparatele din dotare pentru depistarea posibilei prezențe a substanțelor psihoactive. Polițiștii au aplicat 80 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 36.900 lei, constatând și săvârșirea a trei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, pentru “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Totodată, au fost reținute 11 permise de conducere, dintre care 8 pentru conducerea sub influența alcoolului și 3 din alte cauze, precum și 7 certificate de înmatriculare. Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză și a celor care conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții” a declarat Oana Șopu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/operatiune-blit-a-politistilor-vasluieni-in-patru-ore-au-dat-peste-80-de-amenzi/

Ultimă oră

Același autor