20.9 C
Vaslui
5 mai, 2024

Încă o Mențiune MEN pentru județul Vaslui, de data aceasta la Olimpiada Națională de Biologie

REZULTATE… O elevă de clasa a IX-a a reușit să obțină o Mențiune a Ministerului Educației Naționale (MEN) la Olimpiada Națională de Biologie. Este vorba despre Raisa Elena Botez de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, unul dintre foștii șefi de promoție ai Școlii Gimnaziale “Elena Cuza” Vaslui și unul dintre elevii care au promovat Evaluarea Națională cu media 10. “Suntem onorați de faptul că eleva Botez Raisa Elena a obținut Mențiune, acordată de Ministerul Educației. Rezultatele obținute de elevele noastre au fost bune și foarte bune, încununând efortul deosebit și pasiunea lor pentru acest domeniu. Elevele s-au bucurat de susținerea și încurajarea doamnei profesoare Geanina Romașcu, profesor coordonator pentru zece din cele unsprezece participante și membru în Comisia Națională, căreia îi adresăm întreaga considerație. În egală măsură, apreciem în mod deosebit pregătirea pe care a desfășurat-o doamna profesoară Maricica Atasiei. Pe tot parcursul competiției, elevele au fost însoțite de doamna profesoară Ionela Cristina Busuioc, căreia îi mulțumim pentru implicarea în acest sens. Felicitări, dragi elevi! Felicitări, stimați profesori și distinși părinți!”, a transmis inspectorul școlar de biologie, prof. Daniela Popescu.

Olimpiada Națională de Biologie s-a desfășurat la Sibiu, în perioada 20-25 aprilie 2024. La aceasta au participat 282 elevi veniți din toată țara, care au reușit să performeze la această disciplină nobilă, în care cunoașterea științifică reprezintă un proces fascinant de pătrundere în esența vieții. Județul Vaslui a fost reprezentat la această competiție a excelenței de unsprezece eleve, care fac cinste școlii vasluiene:

Elena Raisa, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Alexia Gabriela Borțun, cls. A X-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Andra Ștefania Parfene, cls a XI-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Loredana Maria Iacob, cls a XII-a, de la Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Maricica Atasiei.

Bianca Ana Maria Ciobotaru, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Daria Ștefania Dominte, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Larisa Violeta Hristici, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă, Gianina Romașcu;

Olga Maria Butnaru, cls. a IX-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Ștefania Eliza Spânache, cls. A X-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu;

Ștefania Claudia Cotaie, cls a XI-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu.

Miruna Ilinka Crețu, cls a XI-a, de la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător, la clasă și la Centrul Județean de Excelență, Gianina Romașcu.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/inca-o-mentiune-men-pentru-judetul-vaslui-de-data-aceasta-la-olimpiada-nationala-de-biologie/

Ultimă oră

Același autor