15.4 C
Vaslui
2 mai, 2024

Dumitru Buzatu a făcut un denunţ la DNA într-un dosar de corupţie cu fonduri europene

Dumitru Buzatu a ajuns din nou în faţa procurorilor DNA. Baronul PSD a făcut, de data aceasta, un denunţ într-un nou dosar de corupţie în care are calitatea de martor denunţător. Preşedintele CJ Vaslui este în arest preventiv din luna septembrie şi este acuzat de DNA că a luat mită 1,25 de milioane de lei.

, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, aflat în arest preventiv de şapte luni, a mers la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi pentru a face un denunţ.

Arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea o mită de 1,25 de milioane de lei, în portbagajul maşinii, Dumitru Buzatu i-a anunţat pe procurori că poate oferi informaţii cu privire la infracţiuni de corupţie în domeniul fondurilor europene.

„Domnul Buzatu a fost audiat ieri, 9 aprilie 2024, în calitate de martor denunţător, într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – ST Iaşi şi care vizează, în esenţă, o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrte de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave”, se arată într-un comunicat al casei de avocatură care îl reprezintă pe Dumitru Buzatu.

Decizia lui Dumitru Buzatu de a coopera cu procurorii a fost luată, cel mai probabil, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei în propriul dosar penal.

Potrivit legii (articolul 19 din Legea nr. 682/2002), persoana care are calitatea de martor și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/justitie/dumitru-buzatu-denunt-dna-dosar-coruptie-fonduri-europene-706477.html

Ultimă oră

Același autor