13.4 C
Vaslui
7 mai, 2024

Bărbat decedat după ce un perete al casei în care lucra s-a prăbușit peste el

De către

23 aprilie 2024

Un bărbat de 64 de ani a decedat, ieri, după ce peretele de lut al casei la a cărei reabilitare lucra, împreună cu fiul său, a căzut peste el şi l-a strivit.

Bărbatul lucra împreună cu fiul său la renovarea locuinţei, cel din urmă fiind cel care a apelat la umărul de urgenţă 112 atunci când un perete s-a prăbușit peste tatăl său. Echipajul Serviciului de Ambulanţă solicitat să intervină la locul producerii incidentului a găsit bărbatul în stare de conştienţă, dar cu multiple traumatisme.

„Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitatea Mânjeşti, comuna Muntenii de Jos, ar fi fost lovit de un perete de lut, în timp ce efectua lucrări de renovare a locuinţei, împreună cu fiul acestuia. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde, din nefericire, a decedat”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Oana Şopu.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/barbat-decedat-dupa-ce-un-perete-al-casei-in-care-lucra-s-a-prabusit-peste-el/

Ultimă oră

Același autor