20.6 C
Vaslui
30 aprilie, 2024

Arestat în septembrie, Dumitru Buzatu a revenit acasă

De către

17 aprilie 2024

Curtea de Apel Iași a respins contestația procurorilor DNA la decizia judecătorilor Tribunalului Vaslui de înlocuire a măsurii arestului preventiv luată în septembrie 2023 asupra fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui Dumitru Buzatu, cu cea a arestului preventiv. Buzatu a părăsit astăzi Penitenciarul Vaslui și a plecat la casa sa din Zăpodeni, unde va sta în arest la domiciliu.

Curtea de Apel Iași a admis contestaţia formulată de Ministerul Public, DNA – ST Iaşi împotriva încheierii din data de 15.04.2024 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vaslui în dosarul nr. 2562/89/2023/a1.8, încheiere pe care a modifict-o parţial, doar cu privire la stabilirea duratei arestului la domiciliu. „Rejudecând: În baza art. 222 alin. 12 C.proc.pen. stabileşte că măsura arestului la domiciliu, dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond faţă de inculpatul Buzatu Dumitru are o durată de 30 de zile, începând cu data eliberării inculpatului din locul de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii contestate care nu contravin prezentei încheieri”, se arată în soluția pe scurt a Încheierii finale camera preliminară 98/2024” postată pe site-ul instanței.

După ce, în septembrie anul trecut, procurorii DNA au organizat cu succes flagrantul în timpul căruia Buzatu a fost surprins în mașina personală cu o mită de 1,25 miloane lei primită de la un constructor vasluian, acuzat de luare de mită și arestat preventiv, Dumitru Buzatu ajunge acum în locuința sa de la Zăpodeni, unde va petrece Sărbătorile Pascale, în arest la domiciliu.

Judecătorii au decis c verificarea măsurii arestului preventiv urmează să fie făcută peste 30 de zile. În această perioadă, Dumitru Buzatu nu poate părăsi imobilul din satul Zăpodeni, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. De asemenea, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat și nu are voie să comunice cu celălalt inculpat, Radu Judele, sau cu martorii din dosar, mulți dintre ei foști colaboratori sau apropiați. De asemenea, instanța a decis ca, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să aibă următoarele obligaţii: „a) să nu exercite profesia sau activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, c) să nu participe la manifestări culturale sau la adunări publice în scop politic direct sau indirect. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi locuinţa pentru prezentarea în faţa organelor judiciare la chemarea acestora. În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre aceasta instituţia, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu ori în faţa căruia se află cauza. (…) În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2024/04/arestat-in-septembrie-dumitru-buzatu-a-revenit-acasa/

Ultimă oră

Același autor