Legea „Anastasia” supusă modificărilor: refuzul de recoltare a probelor biologice se poate transforma în închisoare cu executare

Legea „Anastasia” a fost supusă din nou dezbaterilor publice după ce guvernanții au propus noi modificări care înăspresc pedepsele pe care le pot primi șoferii în cazul în care produc accidente ce se soldează cu decesul victimei. Astfel, noile măsuri vizează ca șoferii care refuză recoltarea probelor biologice sau testarea pentru alcool sau droguri în urma unui accident mortal vor fi supuși aceluiași regim de detenție obligatorie. Această măsură previne evitarea legii prin simplul refuz al testării. De asemenea, dacă șoferul vinovat încearcă să modifice starea locului faptei sau să șteargă urmele accidentului înainte de sosirea poliției, acest comportament este acum un factor agravant care susține pedeapsa cu executare. Și nu în ultimul rând, părăsirea locului accidentului în cazurile în care au rezultat victime (decese) atrage automat interdicția suspendării pedepsei, conform completărilor aduse pentru a uniformiza aplicarea Legii Anastasia. În plus, cei prinși drogați sau băuți pot rămâne fără permisul de conducere până la 10 ani. Mai exact, șoferii depistați drogați în trafic sau cu o alcoolemie de peste 0,8/ mie vor rămâne fără permis pe perioada maximă de timp. De asemenea, șoferii drogați sau băuți care provoacă accidente mortale pot fi condamnați cu închisoarea între 15 și 25 de ani. De asemenea, noua lege spune că un conducător auto care provoacă un accident mortal nu va scăpa cu o pedeapsă cu suspendare. Urmează ca noua lege să fie promulgată de președintele României înainte de a fi pusă în aplicare. „Am ajuns, din nefericire, la o cifră alarmantă: 16 accidente mortale produse de șoferi băuți, drogați sau fără permis. Alarmantă mai ales pentru că, văzând o statistică de anul trecut, a reieșit o ușoară creștere a numărului de tragedii. Mi-e greu să găsesc o explicație pertinentă a cauzelor acestei regretabile realități. Poate că și fenomenul drogurilor a luat o prea mare și prea îngrijorătoare amploare în ultimul an, dar cert este că gradul de inconștiență și iresponsabilitate este și el unul foarte ridicat. Și nu doar față de viața semenilor, cât și pentru ignorarea efectelor legii, care de șase luni pedepsește cu închisoarea cu executare uciderea oamenilor nevinovați pe străzi de indivizi urcați la volan sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis”, a transmis inițiatorul acestei legi. De reamintit este și faptul că legea poartă numele fetiței ucise, în 2022, de un șofer fără permis.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/legea-anastasia-supusa-modificarilor-refuzul-de-recoltare-a-probelor-biologice-se-poate-transforma-in-inchisoare-cu-executare/

Ultimă oră

Același autor