Primăria municipiului Huși, în colaborare cu instituțiile militare și structurile de ordine publică din garnizoană, a organizat un amplu ceremonial dedicat Zilei Naționale a României, desfășurat în Parcul Rodina. Evenimentul a reunit oficialități locale, reprezentanți ai unității militare, ai Jandarmeriei și Poliției de Frontieră, precum și numeroși locuitori ai municipiului.
Manifestarea a cuprins salutul drapelului, intonarea imnului național, alocuțiuni solemne și depuneri de coroane de flori în memoria eroilor care au contribuit la făurirea statului român. Momentul central l-a constituit parada militară, foarte apreciată de public.
Programul dedicat Zilei Naționale continuă și în această seară. De la ora 19:00, hușenii sunt invitați să participe la tradiționala retragere cu torțe, care va porni de la Catedrala Episcopală Huși, un moment cu încărcătură simbolică și emoțională, ce încheie festivitățile dedicate zilei de 1 Decembrie.