De-a lungul vieții, s-a remarcat nu doar ca pictor, ci și ca desenator, gravor și poet, conturând un univers artistic singular, în care realul, fantasticul și miticul se împletesc într-un limbaj plastic profund personal. Deși stabilit în mare parte la Paris, creația sa rămâne puternic impregnată de mitologia și simbolismul românesc, transfigurate într-un imaginar oniric, recognoscibil și autentic.
Victor Brauner s-a născut la 15 iunie 1903, la Piatra Neamț, unde tatăl său conducea o fabrică de cherestea. În urma răscoalelor țărănești din 1907, familia se refugiază pentru o vreme în străinătate, locuind la Hamburg și apoi la Viena, unde Victor urmează școala primară. Revenirea în România are loc în 1914, stabilindu-se la Brăila, unde își continuă studiile la Școala Evanghelică, în contextul dificil al Primului Război Mondial.
Ulterior, familia se mută la București, iar Victor se înscrie la Școala de Arte Frumoase. Talentul său la portretizare este remarcat de colegi, însă spiritul său nonconformist și opoziția față de rigorile academismului duc la exmatricularea sa după doar doi ani. De aici înainte, Brauner va urma un parcurs artistic autodidact, lucrând în propriul ritm, ghidat de o viziune interioară profundă.
Artist de o fire independentă și libertină, Brauner a frecventat cursurile mai multor instituții, fără a finaliza însă studiile, mizând în schimb pe forța expresivă a propriei vocații. Prima influență marcantă asupra stilului său este pictorul elvețian Ferdinand Hodler, cunoscut pentru compozițiile sale alegorice de mari dimensiuni.
În 1922, Victor Brauner vizitează Balcicul, stațiune preferată de pictorii români ai vremii, unde începe să picteze peisaje, explorând pentru prima dată potențialul expresiv al culorii și al formei. Primele sale lucrări reflectă influențele expresionismului, dadaismului și ale curentelor moderniste interbelice, marcând începutul unei căutări artistice profunde și neliniștite.
Pe parcursul anilor ’20, Brauner se implică activ în avangarda românească, colaborând cu publicații de referință precum „Contimporanul”, „Integral” și „Punct”, și expunând alături de artiști care redefineau granițele artei vizuale și ale limbajului plastic. Debutează alături de personalități precum Marcel Iancu, Ion Vinea, Max Hermann Maxy, Stephan Roll și Claude Sernet în contextul apariției unicei ediții a revistei „75HP”, publicată la București în 1924. Cu un design tipografic revoluționar realizat chiar de Brauner, revista include Manifestul pictopoeziei, un text programatic ce propune fuziunea dintre imagine și cuvânt, sintetizând viziunea sa poetică și plastică.
În același an, organizează prima sa expoziție personală la Casa de Arte din București. Tablourile sale, marcate de o viziune provocatoare și nonconformistă, stârnesc controverse; lucrarea „Îndeletniciri”, în care personaje umane joacă fotbal cu propriul cap, devine simbolul acestei rupturi radicale de convențiile artistice ale epocii.
În primăvara anului 1925, Brauner pleacă pentru prima dată la Paris. În deceniul care urmează, va oscila între capitala franceză și București, asemenea altor avangardiști români. La Paris, se apropie de Constantin Brâncuși, care îi devine mentor spiritual și îl inițiază în arta fotografică, dar și în subtilitățile vieții culturale pariziene.
Întors la București doi ani mai târziu, își satisface stagiul militar, fără a renunța la activitatea artistică. În această perioadă pictează lucrări impregnate de realism fantastic, în care critica socială se îmbină cu simbolismul vizionar. Devine unul dintre principalii colaboratori ai revistei „Unu”, importantă publicație de avangardă cu orientări dadaiste și suprarealiste, unde apar reproduceri ale operelor sale – picturi, desene, portrete ale prietenilor săi poeți și scriitori, precum și texte în care arta și literatura fuzionează în spiritul noii sensibilități europene.
Victor Brauner a manifestat, încă din tinerețe, o înclinație certă spre literatură. A publicat texte teoretice în revistele avangardei și a păstrat în manuscris numeroase încercări poetice, cultivate în discreție. Mai târziu, aceste preocupări vor fi confirmate de conținutul carnetelor din „Fondul Brauner” aflat la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris – o adevărată arhivă interioară, în care se regăsesc, pe parcursul a câtorva decenii, notații dense cu caracter literar, poetic, confesiv sau filosofic.
În paralel cu opera plastică – tablouri încheiate, intrate în colecții muzeale sau păstrate de prieteni apropiați – Victor Brauner a continuat să-și noteze gândurile, impresiile, viziunile și fantasmele, într-o formă hibridă, situată la granița dintre imagine și text. Această formă de „scriitură plastică”, în care cuvântul și imaginea se intercalează și se potențează reciproc, devine un indiciu al viziunii sale artistice unificate, în care sensul deplin se relevă doar prin contopirea celor două registre expresive.
Punctul de cotitură în cariera sa s-a produs în 1930, odată cu stabilirea definitivă la Paris. Aici l-a cunoscut pe André Breton, teoreticianul și liderul mișcării suprarealiste, cu care a legat o relație profesională și spirituală intensă, întemeiată pe convingerea comună că arta trebuie să dezvăluie realități ascunse, onirice, profunde. Curând, Brauner devine membru activ al grupului suprarealist, integrând în pictura sa o simbolistică elaborată, inspirată din ocultism, mitologie, esoterism și vis – toate filtrate printr-o sensibilitate marcată de experiența exilului interior și de crizele epocii.
Victor Brauner este cunoscut în cercul suprarealiștilor și nu numai pentru dimensiunea profetică a operei sale. Lucrarea emblematică „Autoportret cu ochiul scos” (1931) a fost interpretată drept o premoniție tulburătoare, mai ales după ce, în 1938, artistul și-a pierdut ochiul stâng într-un incident violent, încercând să aplaneze un conflict între doi prieteni. În aceeași cheie simbolică poate fi citit și portretul lui Adolf Hitler, realizat în 1934 – o figură grotescă, cu orbite însângerate și gura cusută, imagine transfigurată a dictaturii și a discursului propagandistic.
Începând din această perioadă, Brauner începe să acorde lucrărilor sale o valoare magică, considerându-le nu doar expresii artistice, ci instrumente de anticipare a destinului personal și colectiv. Universul său plastic devine tot mai recognoscibil: ființe hibride, simboluri oculte, arhetipuri mitologice și spații liminale dintre vis și realitate se înlănțuie într-o logică poetică internă, guvernată de subconștient. Paleta cromatică, adesea restrânsă dar intensă, și linia grafică precisă contribuie la definirea unui stil personal, inconfundabil.
În 1934 are loc prima sa expoziție personală la Paris, prezentată de André Breton. Pe simeze se regăsesc mai multe lucrări în care tema ochiului – simbol al cunoașterii, al viziunii interioare și al sacrificiului – devine un element central al mitologiei brauneriene.
Aflat sub presiunea dificultăților financiare și a tulburărilor politice ale vremii, Victor Brauner se întoarce în România și, în aprilie 1935, organizează o expoziție personală la Galeria Mozart din București. Cele 16 lucrări prezentate sunt însoțite în catalog de tot atâtea poezii de inspirație automată, menite să reflecte, într-un registru suprarealist, conținutul fiecărui tablou. Publicul rămâne nedumerit, incapabil să pătrundă sensurile unei arte radical noi. Doar un tânăr vizitator este profund marcat. La final, se apropie de artist și îi spune: „Aș vrea să scriu precum pictați dumneavoastră.” Era Gellu Naum, viitorul poet al suprarealismului românesc.
Începând cu anul 1938, opera lui Brauner cunoaște o transformare vizibilă: simbolismul devine mai dens, iar temele se orientează tot mai mult către zonele obscure ale subconștientului, ocultismului și misterului nocturn. Această înclinație se accentuează în anii ce urmează, marcați de trauma războiului și a persecuției.
La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Brauner se afla în Franța. Evreu, posesor al unui pașaport fals, asociat cu avangarda artistică repudiată de regimul nazist și cu simpatii de stânga, devine o țintă evidentă. Grupul suprarealiștilor parizieni se destramă – o parte reușesc să se refugieze la Marsilia, sprijiniți de comitetul american de ajutorare.
Împreună cu partenera sa, Jacqueline Abraham – care îi va deveni ulterior soție – Brauner se retrage în Munții Alpi, la Celliers-de-Rousset, unde rămâne până la sfârșitul războiului. Această perioadă de izolare și nesiguranță este marcată de teamă, lipsuri și o profundă angoasă, dar și de o remarcabilă adaptare creativă. Rămas fără materialele obișnuite, artistul recurge la mijloace alternative: lucrează în ceară, dezvoltând un limbaj vizual auster, dar încărcat de mister. Printre lucrările acestei etape se numără „Logodnica mecanică” și „Omul ideal”, aceasta din urmă reprezentând figura umană redusă la esență – un simbol al purificării prin simplitate și tăcere.
După ce s-a îndepărtat treptat de mișcarea suprarealistă, Victor Brauner și-a continuat parcursul artistic într-o direcție profund personală, dezvoltând ceea ce el numea „mitologia interioară” – un sistem de simboluri și figuri arhetipale, alimentat de experiențe spirituale și reflecții metafizice. A experimentat tehnici variate – de la pictură și gravură, la obiecte ritualice –, creând o artă aflată la granița dintre materie și spirit, între lumea tangibilă și cea ascunsă privirii.
Victor Brauner s-a întors la Paris după încheierea războiului, stabilindu-se în fostul atelier al pictorului Le Douanier Rousseau, un spațiu cu valoare simbolică pentru arta modernă. A reluat legătura cu vechii săi prieteni din cercul suprarealiștilor și a participat la importante expoziții, printre care și manifestarea internațională organizată la Galeria Maeght, în 1947.
Deși își dorea să revină în România, lipsa cetățeniei franceze și riscul expulzării l-au constrâns să se retragă temporar în Elveția. Întreaga sa existență a rămas marcată de un echilibru fragil între apartenență și exil, între aspirațiile personale și contextul istoric ostil.
Pentru Victor Brauner, ultimele decenii ale vieții au fost marcate de recunoaștere și succes internațional. Lucrările sale se bucurau de apreciere atât în Europa, cât și în Statele Unite, fiind expuse în galerii de prestigiu și colecționate intens. În 1963, după ani de incertitudine juridică, a obținut cetățenia franceză, grație intervenției lui Gaëtan Picon, influent intelectual și șef de cabinet al ministrului culturii André Malraux.
Relația lui Brauner cu România – patria copilăriei și a formării sale timpurii – a rămas una subtilă, încărcată de melancolie și de o fascinație profundă pentru lumea invizibilă. Legătura afectivă cu familia și originile sale s-a exprimat adesea prin interesul său constant pentru ocultism și spiritism, pasiune cultivată încă din tinerețe, influențat de tatăl său, adept al practicilor ezoterice.
În 1966, cu doar câteva luni înainte de moarte, Brauner a fost ales să reprezinte Franța la Bienala de la Veneția – o recunoaștere internațională a valorii sale. S-a stins din viață pe 12 martie, în urma unei suferințe îndelungate, și este înmormântat în cimitirul Montmartre, alături de alte mari figuri ale culturii franceze.
Astăzi, operele sale se regăsesc în colecții muzeale prestigioase – precum Centre Pompidou din Paris, Museum of Modern Art din New York și Muzeul Național de Artă al României.
Consacrat în Franța, dar legat prin origini și spirit de cultura română, Victor Brauner rămâne o figură emblematică a artei secolului XX, prezentă constant în conștiința culturală românească.
Victor Brauner a întruchipat destinul artistului modern marcat de exil, căutare spirituală și revoluție estetică. Evreu român format în climatul efervescent al avangardei bucureștene și afirmat pe deplin în inima suprarealismului francez, Brauner a reușit să transforme propriile frământări, marginalizări și rădăcini într-un limbaj plastic profund personal și universal. Între mit și modernitate, între vis și materie, opera sa traversează granițe naționale și stilistice, păstrând o voce unică în arta secolului XX. Astăzi este revendicat deopotrivă de România, Franța și de marea familie a artei mondiale.
Bibliotecar, Luciana Macovei
Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie: Victor Brauner. Sarane Alexandrian. Iași: Junimea, 2005. Victor Brauner: La izvoarele operei. Emil Nicolae. București: Hasefer, 2004.
Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2025/06/victor-brauner-un-vizionar-al-avangardei-suprarealiste/