1.5 C
Vaslui
26 decembrie, 2024

Veste proastă de la Judecătorii Tribunalului Vaslui pentru Dumitru Buzatu

14:09, 12 ianuarie 2024

„În baza articolului 348 raportat la art. 207 alineat 4 Cod procedură penală, verifică şi constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv, luat faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Vaslui. (…)Menţine măsura arestului preventiv luat faţă de inculpatul Buzatu Dumitru, care urmează să fie verificată periodic în termenul de 30 de zile”, se arată în decizia instanţei Tribunalului Vaslui.

În rechizitoriul întocmit le trimiterea în judecată a lui Dumitru Buzatu, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.

În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și inculpatul Buzatu Dumitru, președintele Consiliul județean Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (cca. 3.000.000 euro) și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie și consultanță tehnică) administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27-29.06.2022 și 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.

În contextul menționat mai sus, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea președinte al Consiliului județean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la același om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de cca. 3.000.000 euro menționată mai sus (ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, de la omul de afaceri Emil savi, zis Farmazon, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcții, terenuri) ce aparțin celor doi inculpați. De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la inculpatul Buzatu Dumitru cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/veste-proasta-de-la-judecatorii-tribunalului-vaslui-pentru-dumitru-buzatu/

Ultimă oră

Același autor