16 C
Vaslui
16 septembrie, 2024

Vaslui: Femeie în stare gravă, cu arsuri pe mai bine de jumătate din corp, după ce drujba pe care o folosea a luat foc

astăzi, 20:28

O femeie de 29 de ani din judeţul Vaslui a ajuns în stare gravă la spital, duminică seară, după ce drujba pe care o folosea împreună cu soţul ei la tăiatul lemnelor a luat foc. Prima evaluare a medicilor arată că femeia a suferit arsuri de gradele II şi III pe o suprafaţă corporală de peste 60%.

”Accident nefericit în această seară într-o gospodărie din localitatea Simila. Doi soţi încercau să taie un lemn cu o drujbă, moment în care aceasta a luat foc. Femeia în vârstă de 29 de ani a fost cuprinsă de flăcări. A fost trimisă imediat o ambulanţă B2 din substaţia Bârlad. Victima focului a fost găsită în stare foarte gravă”, informează, duminică seară, medicul Dan Ungureanu, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui

. În momentul în care echipajul medical a ajuns la ea, femeia era conştientă, dar în stare gravă, prezentând arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului, conform primei evaluări.

După ce a primit primul ajutor, victima a fost transportată în regim de urgenţă la Spitalul Municipal Bârlad.

La ora transmiterii acestei ştiri, ea se află la Compartimentul de Primiri Urgenţe pentru a fi stabilizată, iar medicii vasluieni caută un spital pentru a o transfera.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/vaslui-femeie-in-stare-grava-cu-arsuri-pe-mai-bine-de-jumatate-din-corp-dupa-ce-drujba-pe-care-o-folosea-a-luat-foc-1922402825002024082021712519

Ultimă oră

Același autor