VASLUI. A omorât un bătrân şi s-a dat drept salvator

0

Poliţiştii veniţi imediat la faţa locului au început cercetările, crezând că este vorba despre o crimă, însă au realizat repede că, de fapt, bărbatul fusese victima unui accident rutier. Şoferul microbuzului a fost prins câteva ore mai târziu în Iaşi, informează colegii de le ziarul vasluian Vremea Nouă.

Loading...

Oamenii legii au făcut imediat legătura între şoferul care sunase şi persoana decedată, intuind că şoferul în vârstă de 31 de ani are ceva de ascuns. A fost depistat în Iaşi, iar în momentul în care vehiculul pe care îl conducea a fost luat la verificat, s-au descoperit câteva fire de păr de la victimă, semn că fusese lovită, iar în urma căderii, a decedat. Iniţial, soferul a încercat să aducă explicatii bizare, prin care să se apere, însă pus în fata probelor culese de politisti, nu a mai avut cum să nege cele întâmplate. În fapt, şoferul în cauză avea de preluat un colet de la o persoană din Huşi, iar în momentul în care a plecat cu vehiculul, fără să fie atent, l-a acroşat pe bătrânul care s-a lovit serios la nivelul capului. În loc să sune salvarea şi să încerce să salveze omul soferul a sunat la 112, spunând o poveste despre cum a văzut din întâmplare un om căzut jos şi aparent inert, iar el, ca un cetătean conştiincios, iată, alertează autorităţile. El însă nu voia decât să ducă anchetatorii pe o pistă falsă. Nu a reuşit. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni, între care şi omor din culpă. După ore de audieri, pus în fata probelor, şoferul a recunoscut că l-a acroşat pe bătrân în momentul în care a plecat.

Doi ani de la tragedia din Clubul Colectiv. O catastrofă cu 64 de morți, cauze rămase învăluite în mister și niciun vinovat

Mecanismul prin care DNA a devenit noua Securitate stalinistă. România lui Cristoiu

EXPLOZIV! Dan Andronic: „Tudose a devenit ministru în guvernul Ponta ca urmare a unui telefon dat… din pădure”

Silviu Brucan versus generalul Iulian Vlad. Fragmente inedite din Memoriile ultimului șef al Securității lui Ceaușescu

capital.ro

Anunţ pentru cei care nu au CENTRALE TERMICE de APARTAMENT

doctorulzilei.ro

Incredibilele PROPRIETĂȚI ale uleiului de LAVANDĂ, nici…

evzmonden.ro

Momente de GROAZA in familia lui Marcel Pavel! BAIATUL…

Un gorjean i-a tăiat gâtul unui taximetrist din…

Moldovenii își cumpără acte FALSE românești. Preţul…

Tânără răpită, agresată sexual şi filmată în timp ce…

Un orășel britanic caută să angajeze 50 de români….

Victor Slav a comis-o grav, tocmai ce l-a prins poliția!…

Mai sexy ca niciodată. Decolteul Iuliei Albu a atras…

Ai făcut sex neprotejat? Uite ce ţi se poate întâmpla. Ea…

Soţul Andreei Esca, scandal total cu poliţia. S-a lăsat…

Cod portocaliu de ninsori şi viscol. Cauciucurile de…

Prietenia de care nu a stiut nimeni pana acum: Codin…

Cum s-a imbolnavit grav un celebru cantaret din Romania!…

Oana Roman isi lua bataie cu cureaua de la Petre Roman!…

Designerul personal al lui Carmen Iohannis, dezvăluiri…

Cel mai PUTERNIC paşaport din lume. Pe ce loc se…

CTP, despre valul de eliberări din închisori:…

Simona Halep a dat vestea: ”M-am logodit cu…”

Răzvan şi Diana Simion, din nou împreună! Fosta soţie a…

S-a retras într-o fermă din Caraş-Severin. Regina…

La 5 dimineaţa, în urmă cu 46 de ani, aceşti români…

Care este cel mai vechi exemplar Alfa Romeo pe care il…

Comenzile de iPhone X ar putea fi onorate în 5-6 săptămâni

Era convinsa ca a plecat din maternitate cu alt bebelus….

Poza dovedeste ca laptele matern e un miracol. A observat…

De ce au bărbații erecție dimineața și ce înseamnă dacă…

Cum arată în realitate actriţa care o interpretează pe…

Transformare ireală! Ce s-a ales Silvia Pop, fosta soție…

Românii o adorau, româncele o invidiau, dar… SURPRIZĂ:…

Guvernul, fără autorizație ISU? ”Și-a dat niște reguli pe…

Evacuare în masă din Catalonia. Criză uriașă, mii de…

Socrii români ai lui Puigdemont, dezvăluiri în presa…

Sursa: http://evz.ro/vaslui-a-omorat-un-batran-si-s-a-dat-drept-salvator.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.