Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a dat undă verde realizării variantei ocolitoare a municipiului Vaslui. Proiectul va fi trimis către Consiliul Interministerial de avizare a lucrărilor de interes național, după care ministrul Transporturilor va semna pentru organizarea licitației.
Licitația va fi organizată simultan pentru proiectare și execuție și este posibil ca în acest an să înceapă lucrările. Până atunci vor fi expropriați vasluienii, ale căror proprietăți sunt în zona unde urmează să se realizeze șoseaua de centură.
Noua varianta ocolitoare va avea o lungime de 18 kilometri si va profil de drum național, cu o bandă pe sens și acostament lărgit de 1,5 m. Drumul va avea 9 poduri, pasaje si structuri casetate, 6 intersectii la nivel de giratorie si 2 parcari de scurta durata.
Viitoarea Centură a municipiului Vaslui ar urma să se desprindă din Drumul Național 24 (Iași-Vaslui), lângă podul de la Cuvas, unde se va amenaja un sens giratoriu. Șoseaua va urmări apoi valea râului Vasluieț, urmând a supratraversa strada Hușului în zona fostului Bâlci, acolo unde va fi amenajat un pasaj suprateran cu trei bretele de trafic. Apoi, Varianta de ocolire va ocoli pe la est suburbia Moara Grecilor, pentru a se reuni cu DN 24 între Moara Grecilor – Satu Nou, acolo unde va fi amenajat un alt sens giratoriu.
Menționăm că în anul 2024 au fost alocate sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Vaslui”, aflate pe raza localităților Vaslui, Muntenii de Jos și Muntenii de Sus, din județul Vaslui, sunt în cuantum de 18.489.000 lei (18.488.928,38 lei) și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2024, nr. 421/2023, la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 56 „Proiecte cu Finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile (FEN) Postaderare.
Post navigation
Related Posts
În încercarea de a aborda problema crescândă a (cyber)bullyingului în rândul elevilor, trei profesoare de la Liceul Teoretic “Emil Racoviță”…
Un bărbat a fost prins de poliţişti la volan cu o alcoolemie de 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat…
De Ziua Poliției Române, IPJ Vaslui a organizat o ceremonie de evidențiere a polițiștilor vasluieni. Astfel, comisarul șef Vasilică Porcișanu…
Sursa: http://actualvs.ro/2025/06/12/varianta-ocolitoare-a-municipului-vaslui-tot-mai-aproape-de-executie/