-5.7 C
Vaslui
12 ianuarie, 2026

Un vasluian, la conducerea Clubului Fermierilor Români

CONDUCERE… Vasluianul Dan Hurduc a preluat președinția clubului Fermierilor Români. Director general al Evel-H Company, acesta va conduce organizația în perioada 1 ianuarie 2026 – 1 iulie 2026. În cadrul mecanismului de conducere al asociației, președinția este rotativă, fiecare membru al Consiliului Director având oportunitatea de a ocupa această poziție pentru un mandat de șase luni, ceea ce asigură o reprezentare echilibrată și diversificată a intereselor fermierilor și actorilor din agricultură.

Hurduc este un antreprenor agricol cu experiență, conduce o companie românească fondată în 1999, care a evoluat de la consultanță în biotehnologii la afacere agricolă semi-integrată, specializată în exploatare agricolă și servicii de automatizare a silozurilor, condiționare și depozitare a cerealelor și oleaginoaselor. “Dan Hurduc va continua proiectele strategice lansate în 2025, inclusiv AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035, și își propune: să pună în aplicare o viziune integrată pe termen lung pentru agricultura românească, axată pe integrarea lanțului agroalimentar, finanțare, digitalizare și mangementul riscului; să deruleze o campanie națională de consultare pentru o poziție coerentă a României privind viitoarea reformă PAC; să promoveze noi instrumente de finanțare, sisteme de gestionare a riscurilor climatice, soluții digitale și practici de agricultură conservativă. Clubul va continua, de asemenea, formarea tinerilor lideri și antreprenori în agricultură, organizarea conferințelor regionale și reprezentarea activă a intereselor fermierilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Clubul Fermierilor Români.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/un-vasluian-la-conducerea-clubului-fermierilor-romani/

Ultimă oră

Același autor