19.6 C
Vaslui
31 iulie, 2025

Un subofițer pompier, aflat în timpul liber, a acordat prim ajutor unei victime în urma unui accident rutier

Plutonier Ionela Fandarac, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad, a demonstrat încă o dată că spiritul salvator nu are pauză.

Aflată în timpul liber, subofițerul a intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor unei femei de 45 de ani, lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Bârlad.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean aflat în trecere.

Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la Compartimentul de Primiri Urgențe Bârlad pentru investigații suplimentare.

„Felicitări colegei noastre pentru reacția rapidă și profesionalismul demonstrat! Pentru un pompier, fiecare clipă poate însemna o viață salvată, chiar și în afara serviciului!”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Post navigation

Related Posts

În prezența autorităților locale a avut loc conferința de lansare a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și…

Cu prilejul sărbătoririi a 203 ani de atestare documentară a Poliției Române, în perioada 19 – 26 martie 2025, polițiștii…

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Găgești, județul…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/07/30/un-subofiter-pompier-aflat-in-timpul-liber-a-acordat-prim-ajutor-unei-victime-in-urma-unui-accident-rutier/

Ultimă oră

Același autor