12.2 C
Vaslui
6 mai, 2025

Un șofer a fost rănit după ce s-a răsturnat cu autobetoniera în zona Dedeman din Vaslui

Un accident rutier s-a produs la ieșirea din municipiul Vaslui (zona Dedeman) dupa ce a fost implicată o autobetonieră.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui, încadrate cu 8 militari. De asemenea, în sprijin a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat că o autobetonieră s-a răsturnat de pe un pod iar conducătorul auto era încarcerat, fiind conștient, dar în imposibilitatea de a ieși din vehicul. Salvatorii au acționat prompt pentru extragerea în siguranță a victimei folosind echipamentele speciale de descarcerare.

După extragere, bărbatul, în vârstă de aproximativ 42 de ani, a fost preluat de echipajul medical, i s-au acordat primele îngrijiri la fața locului, fiind conștient și stabil. Ulterior acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru investigații suplimentare.

Post navigation

Related Posts

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unei persoane cu cetățenie R.…

Pompierii militari vasluieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o…

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și…

Sursa: http://actualvs.ro/2025/05/03/un-sofer-a-fost-ranit-dupa-ce-s-a-rasturnat-cu-autobetoniera-in-zona-dedeman-din-vaslui/

Ultimă oră

Același autor