Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta cercetează un cetățean din Letonia care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere urainean, ce s-a dovedit a fi fals.
Pe 1 ianuarie 2026, în Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta, în jurul orei 20.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, conducând un autoturism înmatriculat în Germania, un bărbat cu cetățenie Letonia, de 58 de ani.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, alături de documentul de identitate, un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din Ucraina.
„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat la controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, au arătat polițiștii de frontieră, care au precizat că, cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul în cauză prin intermediul unui coleg de muncă, pe când se afla la muncă în Ucraina, contra sumei de 1.000 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.