Un nou meci decisiv pentru vasluieni în Liga Zimbrilor

DIFICIL… CSM Vaslui dispută joi, 10 aprilie, un meci extrem de important împotriva celor de la HC Buzău, în etapa a 19-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin. Partida se joacă în Sala Polivalentă din Vaslui și începe la ora 18:00.

Înaintea acestui meci, Vasluiul se află pe locul 6 în clasament, cu 19 puncte, la doar trei puncte de Buzău, formație care se află pe locul doi, dar are și două meciuri mai puțin disputate. În tur, la Buzău, handbaliștii vasluieni au fost foarte aproape de a obține un rezultat mare, după ce au condus aproape pe toată durata întâlnirii. Au cedat pe final, iar Buzăul s-a impus la un singur gol, 34-35. Antrenorul CSM-ului, Gabriel Armanu, a declarat înaintea ultimelor cinci etape că lotul are valoarea necesară pentru a lupta cu toate adversarele, excepție făcând confruntarea cu Dinamo București, formație foarte aproape să obțină un nou titlu de campioană a României. Pentru echipa vasluiană, partida cu HC Buzău reprezintă o șansă importantă de a rămâne în lupta pentru primele locuri ale clasamentului. Runda trecută, Vasluiul a câștigat clar pe terenul Universității Cluj (30-27), în timp ce Buzăul și-a amânat meciul cu Minaur Baia Mare pentru data de 22 aprilie. HC Buzău a jucat în cupele europene, fiind eliminată în sferturile European Cup, de echipa slovenă RK Celje, 31-42 în tur respectiv 36-36 la Buzău.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/un-nou-meci-decisiv-pentru-vasluieni-in-liga-zimbrilor/

Ultimă oră

Același autor