Primăria Vaslui a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind interzicerea organizării şi exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului. În perioada următoare sunt aşteptate de la cetăţeni opinii, propuneri sau observaţii pe marginea proiectului.
„Cred că o decizie cu un impact atât de mare asupra comunităţii trebuie discutată deschis şi asumată împreună. După cum spuneam şi zilele trecute, nu este o decizie împotriva cuiva, ci este o decizie pentru comunitate, pentru familiile care au fost afectate de dependenţa de jocuri de noroc, pentru tinerii care merită un oraş cu mai multe oportunităţi şi mai puţine tentaţii periculoase”, a transmis primarul municipiului Vaslui, Lucian Branişte, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a primăriei.
Primarul anunţase în urmă cu o săptămână că va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri prin care să se interzică locaţiile cu jocuri de noroc.
„Am semnat anunțul prin care proiectul de hotărâre privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Vaslui intră oficial în consultare publică. Este o etapă necesară și importantă. În perioada următoare, proiectul va fi dezbătut public, iar toți cei care doresc pot transmite opinii, propuneri sau observații”, a transmis el.
Branişte a afirmat că, în ultimii ani, jocurile de noroc au devenit o problemă reală în multe comunităţi din România, dar că dincolo de reclame şi lumini colorate, în spatele acestor săli există prea des poveşti cu familii afectate, datorii, dependenţă şi suferinţă. El a precizat că, fiind vorba despre un subiect sensibil, se aşteaptă să existe opinii diferite cu privire la o astfel de măsură şi a menţionat sunt necesare discuţii publice şi consultări, pentru ca decizia să fie una asumată şi corectă pentru comunitate.