11.3 C
Vaslui
4 noiembrie, 2025

Ultimii la valută! Vasluiul a atras investiții străine de 50,7 milioane de euro

În perioada 1991 – 2024, în județul Vaslui s-au înregistrat 548 de societăți străine. La data de 31 decembrie 2024, valoarea totală a investițiilor străine se ridica la suma de 50.717. 500 de euro. La nivel național, Vasluiul ocupă locul 41 la numărul de societăți și capitalul social total exprimat în valută.

În perioada 1991 – 2024, în județul Vaslui s-au înregistrat 548 de societăți străine, ceea ce înseamnă la nivel național un procent de numai 0,20% din totalul societăților străine. La data de 31 decembrie 2024, valoarea totală a investițiilor străine se ridica la suma de 50.717. 500 de euro (212.248.000 lei).

La finalul acestui an, PIB-ul pe locuitor din județul Vaslui va fi de 8.526 euro/locuitor, cea mai mică valoare de la nivel național. Alături de Vaslui, județul Botoșani va avea un PIB pe locuitor de 8.885 euro/locuitor.

Spre comparație, tot la sfârșitul anului curent, în județul Timiș va fi înregistrat un PIB de 24.415 euro/locuitor, iar în Brașov de 21.861 euro/locuitor.

Potrivit datelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză care a publicat în luna august proiecţia principalilor indicatori economico – sociali în profil teritorial 2025 – 2028, peste trei ani PIB-ul județului Vaslui va crește la 11.068 euro/locuitor.

PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator de măsurare a producției și reflectă preformanța economică și creșterea productivității. Practic,

PIB-ul pe cap de locuitor este deseori folosit ca un indicator al nivelului de trai. Mai exact, un PIB pe cap de locuitor mai mare semnifică un nivel de trai mai ridicat.

În ceea ce privește populația ocupată civilă, județul Vaslui înregistrează o scădere constantă. Dacă în anul 2023 populația ocupată era de 98,7 mii persoane, în 2024 a scăzut la 98,2 mii persoane, pentru ca la sfârșitul acestui an prognozele oficiale să indice la capitolul populație ocupată civilă 98 mii persoane.

Populaţia ocupată civilă include toate persoanele care, la sfârşitul anului, au un loc de muncă legal în activităţile neagricole din sectorul formal sau în activităţi din agricultură, cu statut de: salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative.

Conform datelor Recensământul Populației și Locuințelor – runda 2021, populația activă a județului Vaslui este de 145.331 persoane, fiind compusă din 126.138 persoane ocupate și din 19.193 de șomeri.

Pe de altă parte, populația inactivă cuprinde 229.369 persoane, din care pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezintă 37.4%, iar elevii și studenții 32.7 %.

Conform acelorași date, din punctul de vedere al ponderii populației ocupate în populaţia rezidentă a județului, Vasluiul se situează pe locul 39 în ierarhia judeţelor.

Sursa: https://estnews.ro/ultimii-la-valuta-vasluiul-a-atras-investitii-straine-de-507-milioane-de-euro/

Ultimă oră

Același autor