13 C
Vaslui
12 martie, 2026

Ucrainean depistat la Albița cu un certificat de înmatriculare fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean asupra căruia a fost descoperit, la controlul de frontieră, un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

Incidentul a avut loc pe 11 martie, în jurul orei 11:00, când bărbatul, în vârstă de 49 de ani, s-a prezentat în punctul de frontieră pentru efectuarea formalităților necesare ieșirii din țară. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra persoanei și a mijlocului de transport. În urma verificărilor, a fost descoperit ascuns asupra bărbatului un alt certificat de înmatriculare decât cel prezentat inițial la control, document care purta însemnele autorităților din Ucraina.

Având suspiciuni privind autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare și au constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că documentul ar fi fost procurat de tatăl său din Ucraina, contra unei sume de bani, pentru a putea conduce autoturismul pe teritoriul acestei țări.

În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: http://actualvs.ro/2026/03/12/ucrainean-depistat-la-albita-cu-un-certificat-de-inmatriculare-fals/

Ultimă oră

Același autor