În doar 10 zile de la declansarea operatiunii de platã a avansului din subventiile in agriculturã aferente anului 2017, APIA Vaslui a reusit autorizarea la platã a 16.679 de fermieri din totalul celor 21.879 care au depus cereri de sprijin in acest an. ‘Suma totalã autorizatã la platã panã la aceastã datã este de peste 32,314 milioane lei, respectiv 70% din schemele de plãti directe pe suprafatã si 85% din mãsurile de plãti compensatorii pe dezvoltare ruralã. Din aceastã sumã, 17.778.259 lei reprezintã plata pe suprafatã, 849.512 lei pentru sprijinul cuplat acordat crescãtorilor de ovine si caprine, iar restul, pentru celelalte forme de sprijin acordate de Agentia de Plãti si Interventie pentru Agriculturã. Termenul final al plãtii acestor avansuri este 30 noiembrie, insã estimãm cã vom finaliza actiunea mult mai devreme, iar restul fermierilor, care nu au fost incã autorizati la platã, isi vor primi banii in urmãtoarele zile’, ne-a declarat Rãzvan Arteni, directorul Centrului judetean APIA Vaslui. Aceste avansuri sunt binevenite pentru agricultori, care in aceastã perioadã sunt in plinã campanie de pregãtire a viitorului an agricol, iar banii le sunt de mare folos pentru efectuarea arãturilor si semãnãturilor de toamnã. ‘Faptul cã plata subventiilor a inceput mult mai devreme iar crescãtorii de ovine si caprine beneficiazã si ei de aceste avansuri este benefic pentru noi. Vom putea astfel sã ne facem stocurile necesare de furaje pentru a nu mai avea probleme peste iarnã, dar si pentru alte lucrãri, strict necesare. Nu vom mai fi astfel nevoiti sã vindem din efectivul de animale pentru a supravietui sezonului rece, asa cum s-a mai intamplat in anii trecuti’, spune Ion Agafitei, presedintele Asociatiei Crescãtorilor de Ovine OvisMold Vaslui. Începand cu data de 1 decembrie, APIA va efectua si plãtile corespunzãtoare diferentei intre cuantumul calculat si acordat in avans si plafonul financiar al fiecãrei scheme, in conditiile indeplinirii de cãtre beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Loading...

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2017/10/trei-sferturi-dintre-fermierii-vasluieni-si-au-primit-avansurile-din-subventii.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.