Trei sferturi dintre fermieri au primit avansurile din subvenții

0

La doar 10 zile de la debutul operațiunii de plată a avansului din subvențiile în agricultură aferente anului 2017, APIA Vaslui a reușit autorizarea la plată a 16.679 de fermieri din totalul celor 21.879 care au depus cereri de sprijin în acest an.

Loading...

Suma totală autorizată la plată până la această dată este de peste 32,314 milioane lei, respectiv 70% din schemele de plăți directe pe suprafață și 85% din măsurile de plăți compensatorii pe dezvoltare rurală. Din această sumă, 17.778.259 lei reprezintă plata pe suprafață, 849.512 lei pentru sprijinul cuplat acordat crescătorilor de ovine și caprine, iar restul, pentru celelalte forme de sprijin acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Termenul final al plății acestor avansuri este 30 noiembrie, însă estimăm că vom finaliza acțiunea mult mai devreme, iar restul fermierilor, care nu au fost încă autorizați la plată, își vor primi banii în următoarele zile”, a declarat Răzvan Arteni, directorul Centrului județean APIA Vaslui.

Sumele vin cum nu se poate mai bine pentru agricultorii vasluieni, care în această perioadă sunt în plină campanie de pregătire a viitorului an agricol, iar banii le sunt de mare folos pentru efectuarea arăturilor și semănăturilor de toamnă.

Faptul că plata subvențiilor a început mult mai devreme, iar crescătorii de ovine și caprine beneficiază și ei de aceste avansuri este benefic pentru noi. Vom putea astfel să ne facem stocurile necesare de furaje pentru a nu mai avea probleme peste iarnă, dar și pentru alte lucrări, strict necesare. Nu vom mai fi astfel nevoiți să vindem din efectivul de animale pentru a supravețui sezonului rece, așa cum s-a mai întâmplat în anii trecuți”, a declarat Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine OvisMold Vaslui. Începând cu 1 decembrie, APIA va efectua și plățile corespunzătoare diferenței între cuantumul calculat și acordat în avans și plafonul financiar al fiecărei scheme, în condițiile în care beneficierii îndeplinesc criteriilor de eligibilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.