16.8 C
Vaslui
16 septembrie, 2024

Tot mai puține firme înmatriculate la Oficiul Registrului Comerțului Vaslui

Posted by:

6 septembrie 2024

În primele șase luni ale acestui an, în județul Vaslui au fost înmatriculate în total 618 firme. Întreprinzătorii vasluieni au înmatriculat 484 de SRL-uri, 78 de PFA-uri etc.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când 689 de societăți au intrat pe piață, avem de a face cu o dinamica de minus 10,30%.

Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, în perioada ianuarie – decembrie 2023, în județul Vaslui și-au încetat activitatea un număr total de 1.381 de firme.

Astfel, au fost suspendate 251 de firme, iar alte 385 de societăți au fost dizolvate. În aceeași perioadă, au fost radiate din Registrul Comerțului 745 de societăți.

În acest context economic dificil, una din dorințele oamenilor de afaceri din județul Vaslui pentru anul 2024 este de a lucra mai bine cu autoritățile locale. Antreprenorii vor ca să fie înțeleși și apreciați la justa valoare și să fie consultați în problemele cu care se confruntă comunitățile. Oamenii de afaceri susțin că toate greutățile cu care se confruntă mediul economic sunt, de fapt, problemele administrației publice.

(Dănuț CIOBANU)

Sursa: https://estnews.ro/2024/09/06/tot-mai-putine-firme-inmatriculate-la-oficiul-registrului-comertului-vaslui/

Ultimă oră

Același autor