19.7 C
Vaslui
25 aprilie, 2024

Topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii la început de…

Topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii la început de an. Creșteri între 10% și 15% față de anul trecut

Cu aproape 70.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro de la începutul anului și până acum, piața muncii este una favorabilă candidaților, în timp ce angajatorii continuă să se confrunte cu deficit de candidați. Dacă în ceea ce privește numărul de locuri de muncă situația este comparativă cu aceeași perioadă a anului trecut, din punctul de vedere al numărului de aplicări se observă o ușoară creștere, de la 2,08 milioane de aplicări din ianuarie până în martie 2022 până la 2,1 milioane în același interval din 2023.

„Pentru foarte multe categorii de candidați rămâne relativ ușor să își schimbe locul de muncă, dar, mai important, este faptul că reușesc să facă acest lucru în condițiile pe care ei le stabilesc. Iar aici mă refer la salariu, beneficii, program și așa mai departe. Se află în poziția în care nu trebuie să facă foarte multe concesii. Vedem, de exemplu, multe județe și domenii în care media salarială a crescut cu cel puțin 10% față de anul trecut”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs,

, citat într-un comunicat de presă remis cotidianului național „România liberă”.

Potrivit datelor

, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii din acest început de an au fost București, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei (comparativ cu 4.500 de lei în 2022); Cluj, cu 4.800 de lei (versus 4.100 de lei în 2022), Timiș (4.700 de lei vs. 4.000 în 2022) sau Sibiu, care, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei, este județul care a înregistrat cele mai mari creșteri față de anul trecut, când media salarială pe județ era de 3.500 de lei. În Brașov, Iași și Ilfov vorbim despre salarii medii nete de 4.000 de lei, cu aproximativ 15% mai mult decât la finalul lui 2022.

Apar schimbări în clasamentul județelor în care se câștigă cel mai puțin și, dacă, acum câteva luni primele locuri erau ocupate de Gorj, Vaslui, Bacău, Mehedinți și Ialomița, la începutul acestui an regăsim județe precum Vrancea, Vâlcea, Galați, Suceava și, din nou, Vaslui. Pentru aceste județe, mediile salariale raportate de Salario variază între 3.000 și 3.400 de lei net, pe lună.

„Din perspectiva domeniilor, lucrurile sunt mult mai stabile, însă doar în sensul succesiunii lor în ierarhie pentru că, altfel, și aici vorbim despre creșteri salariale față de anul trecut. Cu alte cuvinte, IT-ul continuă să fie cel mai bine plătit domeniu din România, cu câștiguri medii nete de 7.020 de lei pe lună (versus 6.000 de lei în 2022)”, completează Bogdan Badea .

Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 6.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din banking câștigă, în medie, 5.500 de lei lunar (vs 4.300 în 2022), iar cei din telecomunicații și automatizări 5.000 de lei (în creștere de la 4.200 de lei). Pragul de 4.500 de lei a mai fost depășit, la acest început de an, de angajații din auto / echipamente și petrol / gaze (4.800 de lei), e-commerce (4.700 de lei), marketing (4.500 de lei) sau asigurări (4.500 de lei).

„Vedem, de asemenea, o medie salarială de 5.000 de lei pentru joburile remote. Deși numărul lor în platformă este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, candidații mențin un interes crescut pentru acestea și aplică în consecință, motiv pentru care ele se pot transforma într-un avantaj competitiv pentru acei angajatori care au dificultăți în a găsi suficienți candidați în piață”, explică Bogdan Badea . Pentru joburile din afara țării, media salarială netă este, potrivit datelor Salario, de 10.000 de lei, pe lună .

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste

de locuri de muncă. Peste 550.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în

comparatorul de salarii marca eJobs. Salariile acoperă peste 800 de poziții diferite, pentru 62 de domenii de activitate, atât din sectorul privat, cât și de la stat.

Urmărește România Liberă pe

Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.

Real Madrid și Napoli sunt echipele care au obținut ultimele două ”bilete” pentru sferturile de finală ale UEFA Champions League. Campioana Spaniei și deținătoarea trofeului…

Sursa: https://romanialibera.ro/economie/economie-interna/topul-judetelor-si-domeniilor-cu-cele-mai-mari-salarii-la-inceput-de-an-cresteri-intre-10-si-15-fata-de-anul-trecut/

Ultimă oră

Același autor