8.4 C
Vaslui
18 octombrie, 2025

Tentativă de tâlhărie în miez de noapte la Bârlad: un tânăr de 19 ani a încercat să jefuiască un bătrân de 77 de ani în propria casă

Scene de groază pe strada Fundătura Elena Doamnă din municipiul Bârlad, unde un tânăr de doar 19 ani a fost arestat după ce a încercat să tâlhărească un bătrân de 77 de ani, chiar în locuința acestuia. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 6 spre 7 octombrie, în jurul miezului nopții. Potrivit anchetatorilor, individul a forțat ușa de acces și a pătruns în casa victimei, care dormea. După ce l-a trezit, l-a agresat și amenințat, încercând să-i ia banii. Bătrânul a opus rezistență și a început să strige după ajutor, moment în care atacatorul a fugit cu mâinile goale. În urma agresiunii, victima a suferit leziuni care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit medicilor legiști. După o anchetă intensă, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad l-au identificat și prins pe tânăr, care a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru tentativă de tâlhărie calificată. Un caz care arată, încă o dată, cât de vulnerabili sunt bătrânii rămași singuri, în fața tinerilor fără scrupule care nu se mai tem nici de lege, nici de Dumnezeu.

Sursa: http://stiriest.ro/2025/10/16/tentativa-de-talharie-in-miez-de-noapte-la-barlad-un-tanar-de-19-ani-a-incercat-sa-jefuiasca-un-batran-de-77-de-ani-in-propria-casa/

Ultimă oră

Același autor