Tentativă de omor pedepsită cu 7 ani și jumătate de închisoare cu executare

DUPĂ GRATII… O dispută cauzată de consumul de alcool s-a transformat într-un dosar penal pentru Dumitru Cristinel Rusu, condamnat de Tribunalul Vaslui la 7 ani și jumătate de închisoare cu executare. Totul a pornit după ce inculpatul și victima au băut împreună ca apoi să se ajungă la scandal. Pentru a avea ultimul cuvânt, Rusu a pus mâna pe o sticlă și și-a lovit victima cu ea în cap. În urma loviturii primite, victima a ajuns la spital și a fost operat dar s-a ales cu un handicap permanent. Astfel, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, inculpatul a fost obligat să plătească victimei, lunar, câte 700 de lei, contravaloarea tratamentului.

Tribunalul Vaslui a decis condamnarea la 7 ani și 6 luni de închisoare a lui Dumitru Cristinel Rusu, trimis în judecată pentru tentativă de omor. În latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească inculpatului 5.8113 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare, 20.000 de euro, daune morale și câte 700 de lei lunar, pentru tratamentul medicamentos. De asemenea, tot în latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească 10.872 de lei spitalului Nicolae Oblu din Iași, acolo unde victima a fost operată, alte 5.844 de lei, cheltuieli judiciare către stat și 5.000 de lei, plata avocatului victimei sale. Decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. Povestea începe în 2022 când polițiștii au fost sesizați despre faptul că victima, timp ce se afla pe drumul public, a fost lovită cu o sticlă în zona capului de către inculpat. În urma cercetărilor efectuate s-a stabili faptul că victima, în timp ce se afla în stare de ebrietate, fără un motiv anume, a început să-i adreseze injurii și amenințări, fratelui inculpatului ca, la un moment dat, să-i dea două palme peste față și să-l îmbrâncească. “Inculpatul care, la acel moment, cobora scara exterioară a imobilului în construcții pentru a duce gunoiul, a observat momentul. A lăsat sacoșele din mână și a ieșit în stradă, ținând în mână o sticlă de bere, de 0,75 ml, din sticlă, și, fără a spune nimic, i-a aplicat persoanei victimei o singură lovitură, în zona capului, după care a intrat înapoi în curtea șantierului și și-a reluat activitățile. În urma loviturii, sticla s-a spart în cioburi, iar victima a căzut, în genunchi și în palme, pe asfalt. După câteva momente s-a ridicat în picioare, s-a deplasat către marginea drumului, de unde a rupt niște iarbă cu care s-a șters în dreptul rănii. Fiind audiat în cauză inculpatul a recunoscut faptul că a aplicat o lovitură persoanei vătămate, cu o sticlă, în zona capului. A precizat că a acționat în acest mod deoarece a avut impresia că persoana vătămată urma să-l lovească pe fratele lui cu un cuțit. A arătat faptul că, deși nu a văzut ca persoana vătămată să aibă cuțit asupra sa, a auzit de la magazinul din apropiere pe cineva strigând “ai grijă că te taie, are cuțit!”. A mai precizat că, în timp ce auzea aceste lucruri, a văzut cum persoana vătămată pipăia cu mâna dreaptă buzunarul pantalonilor, iar apoi, imediat, a băgat mâna stângă în celălalt buzunar, în timp ce adresa amenințări cu moartea fratelui lui. A mai arătat faptul că zona vizată a fost umărul persoanei vătămate, și nu zona capului. A precizat că a vrut să lovească persoana vătămată cu sticla în zona umărului, pentru ca aceasta să nu poată lovi cu cuțitul.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/tentativa-de-omor-pedepsita-cu-7-ani-si-jumatate-de-inchisoare-cu-executare/

Ultimă oră

Același autor