19.7 C
Vaslui
25 aprilie, 2024

Țeapă de proporții la un hipermarket din Vaslui! Ce a descoperit un bărbat care a cumpărat un cofraj de ouă

Un bărbat care a cumpărat un cofraj de ouă dintr-un hipermarket din Vaslui a descoperit cu stupoare capcana pe care i-au întins-o comercianții.

19 ian. 2023, 16:41

Țeapă de proporții la un hipermarket din Vaslui!

Țeapă de proporții la un hipermarket din Vaslui! Vasluianul a mers pe 13 ianuarie la un hipermarket din oraș, de unde a cumpărat printre altele și un cofraj cu 10 ouă pentru care a plătit 9.99 de lei.

Citește și

Mare i-a fost mirarea bărbatului atunci când a ajuns acasă și a descoperit că termenul de expirare al ouălor este pe 12 februarie 2023.

Pentru a nu pica în plasa comercianților trebuie să aveți mare grijă atunci când cumpărați ouă pentru că riscați să vă puneți în pericol sănătatea dumneavoastră, dar și a familiei.

Atunci când mergeți în magazine să cumpărați ouă verificați înainte de toate termenul de valabilitate inscripționat pe ambalaj pentru că există posibilitatea ca unele dintre produse să treacă de termenul de valabilitate și să fie repuse la raft, cu termen prelungit, exact cum a pățit și vasluianul nostru.

În cazul cofrajului cumpărat de vasluian există suspiciunea ca produsul să fie expirat și repus la raft cu o dată schimbată. Conform normelor aflate în vigoare, valabilitatea ouălor nu poate depăși perioada de 28 de zile, după ziua ouatului.

Doar în anumite condiții termenul ouălor poate fi prelungit până la 30 de zile. În cazul cofrajului cu ouă achiziționat de client, în magazinul din Vaslui, între ziua ouării și cea a expirării există termenul maxim de valabilitate așa că acest lucru întărește ipoteza că produsul ar fi expirat deja.

Se pare că ouăle cumpărate de vasluian provin din județul Dâmbovița, iar produsul ar avea un termen fals de valabilitate, transmite publicația

Tot ce trebuie să știi despre oul de găină!

Care este diferența dintre cele albe și cele maro? Răspunsurile la acesta întrebare diferă de la o regiune la alta. Spre exemplu, francezii cred că un ou este cu atât mai gustos cu cât este mai închis la culoare. În principal, culoarea oului, se rezumă la rasa găinilor.

Unele găini depun ouă maro, altele

albe, dar este mai mult decât atât. Rasele care depun ouă albe tind să fie rase mai slabe care suportă foarte bine căldurile extreme. Găinile care fac ouă maro tind să fie foarte mari, cu pene groase, ceea ce le face mai potrivite pentru frigul extrem și mai sensibile la insolație. Din acest motiv, în unele regiuni se găsesc preponderent ouă maro sau albe.

Gălbenușul de ou ar trebui să fie galben și foarte strălucitor sau portocaliu închis. Diferența de culoare se bazează în principal pe mâncarea cu care a fost hrănită găina. Găinile care mănâncă doar furajele cu cereale vor face ouă galbene. Găinile care sunt crescute în aer liber și mănâncă mai ales insecte și vegetație vor produce aceste gălbenușuri portocalii.

Metoda prin care putem dacă un ou este proaspăt sau vechi este foarte simplă. Se pune un ou într-un bol cu apă. Dacă acesta se scufundă și se așează pe o parte, înseamnă că este cât se poate de proaspăt. Dacă se scufundă, dar stă pe vertical, atunci oul este încă suficient de proaspăt și se poate consuma. În schimb, dacă acesta plutește, acesta este considerat un ou vechi și nu trebuie consumat.

Sursa: https://www.romaniatv.net/teapa-de-proportii-la-un-hipermarket-din-vaslui-ce-a-descoperit-un-barbat-care-a-cumparat-un-cofraj-de-oua_7179231.html

Ultimă oră

Același autor