-3.7 C
Vaslui
10 ianuarie, 2026

Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiștii din Vaslui după o agresiune comisă într-un bar din localitatea vasluiană Dănești

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea vasluiană Dănești, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit informațiilor oficiale, în urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, în seara zilei de 5 ianuarie 2026, în jurul orei 20.00, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, tânărul ar fi agresat un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate. Incidentul s-a produs într-un bar, unde persoana vătămată ar fi fost lovită cu un obiect contondent în zona capului.

Ca urmare a administrării probatoriului, la data de 8 ianuarie 2026, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a dispunerii măsurilor legale care se impun.

Sursa: https://bzv.ro/tanar-de-20-de-ani-retinut-de-politistii-din-vaslui-dupa-o-agresiune-comisa-intr-un-bar-din-localitatea-vasluiana-danesti/

Ultimă oră

Același autor