3 C
Vaslui
19 noiembrie, 2025

Suceava: Două persoane rănite după ce o mașină a fost lovită de tren

Două persoane au fost rănite, în noaptea de marți spre miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată între localitățile Verești și Văratec, au transmis, miercuri, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, la fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și două ambulanțe SMURD: una cu echipaj de prim-ajutor- EPA, iar a doua de Terapie Intensivă Mobilă-TIM.

‘În autoturism se aflau două persoane, care au fost rănite. Victimele (bărbați), conștiente și cooperante, au fost preluate pentru acordarea primului ajutor medical.Ulterior, o singură persoană a fost transportată la spital, cealaltă refuzând transportul la o unitate spitalicească’, au precizat oficialii ISU…https://agerpres.ro/social/2025/11/19/suceava-doua-persoane-ranite-dupa-ce-o-masina-a-fost-lovita-de-tren–1504137

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/suceava-doua-persoane-ranite-dupa-ce-o-masina-a-fost-lovita-de-tren/

Ultimă oră

Același autor