fbpx
28.6 C
Vaslui
luni, 15 august, 2022

Subprefectul Dorin Apostu apasă pedala prevenției

De către

Loading...

5 august 2022

În contextul prezentării activității desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui în zona instituțiilor de învățământ, în anul școlar precedent, prezentare care a avut loc în cadrul ultimei ședințe de Colegiu Prefectural, Dorin Apostu, subprefectul județului Vaslui, a sugerat conducerii Inspectoratului să își intensifice acțiunile preventiv-educative, cu scopul creșterii siguranței în școli și reducerii delincvenției juvenile – obiective prioritare de acțiune.

„Pornind de la cadrul legal, care prevede măsuri clare privind creșterea siguranței în școli, precum și de la Planul Național de Acțiune, le-am sugerat șefilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui să faciliteze crearea de parteneriate solide și funcționale între instituția lor și unitățile de învățământ din județ, care să vizeze desfășurarea de acțiuni preventiv-educative, obiectivele finale fiind aceleași: îmbunătățirea modului de comunicare și raportare între elevi, pe de o parte, și între elevi și cadre didactice, de cealaltă parte, îmbunătățirea disciplinei în unitățile școlare, reducerea fenomenelor negative și, nu în ultimul rând, educarea și însușirea unor comportamente benefice, prin implicarea elevilor în diferite acțiuni în comun cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean”, a declarat subprefectul Dorin Apostu.

Altă instituție, aceeași sugestie

În cadrul aceleiași ședințe de Colegiu Prefectural, Dorin Apostu le-a sugerat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui să desfășoare mai multe acțiuni în unitățile școlare din județ, în special pe partea de prevenție și educație sanitară. „Ar fi foarte bine dacă astfel de activități s-ar derula inclusiv cu sprijinul voluntarilor, în cadrul unui parteneriat al DSP cu instituțiile de învățământ și, bineînțeles, cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui. Am făcut această sugestie în baza unei observații simple: dacă pe partea de informare lucrurile par a fi în regulă, pe partea de prevenție încă suntem deficitari la unele capitole”, a conchis Dorin Apostu, subprefectul județului Vaslui.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2022/08/subprefectul-dorin-apostu-apasa-pedala-preventiei/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
12CititoriConectați-vă

Robo Știri