fbpx
0.4 C
Vaslui
miercuri, 30 noiembrie, 2022

Strategie de dezvoltare pentru comuna Lipovat

27 septembrie 2022

Loading...

Primăria și Consiliul Local Lipovăț sunt printre puținele din județ car au stabilit strategia de dezvoltare a comunei pentru următorii șapte ani. Au fost gândite o serie de proiecte de infrastructură, de dezvoltare a sectorului economic, agricol și turistic, precum și de îmbunătățire a serviciilor publice locale. Printre acestea se numără înființarea unui punct de prelucrare a produselor de origine animalieră pe raza comunei Lipovăț și a unui complex în care să activeze firme ce furnizează servicii pentru populație (frizerie, coafor, croitorie, cizmărie, cofetărie și patiserie etc.) Asta pentru că prioritatea numărul 1 va fi atragerea investitorilor în comună. “Pe lângă proiectele prioritare pentru perioada 2021 – 2027, administrația locală conștientizează importanța dezvoltării economice, sociale și culturale. Atragerea investitorilor, care prin capitalul financiar investit creează noi locuri de muncă, devine din acest moment prioritatea agendei de lucru a administrației locale”, a explicat primarul comunei Lipovăț, Valerian Hriscu.

Lipovăț e una dintre puținele comune vasluiene care și-au publicat pe site strategia de dezvoltare pe următorii ani. Este un document foarte important pentru că trasează principalele direcții de dezvoltare și schițează, totodată, și proiectele pe care autoritățile locale vor să le implementeze. “Administrația publică are obligația să gândească și să propună comunității proiecte de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung, care să respecte principiile unei dezvoltări durabile ținând cont de resursele aflate la dispoziția acesteia. Proiectele care au fost implementate, cele care sunt în implementare, precum și cele viitoare, au menirea de a îmbunătăți viața cetățenilor și de a oferi o perspectivă favorabilă dezvoltării economico – sociale și culturale a localității noastre. Le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat și îmi doresc să ne bucurăm în continuare de fiecare proiect realizat. Sper să nu rămână impasibili și să contribuie constant la procesul de dezvoltare al comunei noastre, astfel să ne putem îndeplini gândurile și aspirațiile”, a spus primarul comunei Lipovăț, Valerian Hriscu.

Autoritățile locale au în plan o serie de proiecte de dezvoltare a infrastructurii de acces, dar și a celei de utilități publice. Hriscu. Strategia de dezvoltare a comunei Lipovăț include, de asemnea, o serie de proiecte care să îmbunătățească aspectul local general, dar și serviciile publice locale. Iată câteva dintre acestea: creșterea suprafețelor cu spații verzi de pe raza comunei Lipovăț – înființare parc și spații de recreere cămine culturale-școli-grădinițe; Construirea unui dispensar medical uman în satul Lipovăț, comuna Lipovăț, și dotarea corespunzătoare a acestuia; Construirea unui cămin cultural în satul Lipovăț, comuna Lipovăț; Dezvoltarea infrastructurii sportive și de relaxare prin amenajarea de terenuri sintetice în satele Lipovăț, Chițoc, Fundu Văii și amenajarea unei piscine în Lipovăț; Înființarea unui punct de informare turistic în comuna Lipovăț; Amenajarea unui teatru de vară cu piscină în comuna Lipovăț.

Amenzi și zile de muncă pentru căruțași

Căruțașii care-și lasă atelajele cu tot cu cai parcate în fața crâșmei, în vizorul autorităților. Ei ar putea fi amendați sau pedepsiți cu muncă în folosul comunității pentru cruzime față de animale, faptă care apare stipulată în noua lege privind protecția animalelor.

Este și avertismentul primarului Valerian Hriscu din Lipovăț care s-a săturat să vadă caii cum își așteaptă stăpânii cu orele, indiferent de vremea de afară, să iasă din crâșme.

Astfel, printr-o hotărâre a Consiliului Local, primarul a anunțat măsuri drastice împotriva căruțașilor obișnuiți să-ș lase, ore în sir, atelajele ”parcate” în fața crâșmelor.

Mai mult, edilul le transmite că sancțiunile sunt prevăzute în noua lege privind protecția animalelor, iar cei care nu respectă legislația riscă amenzi care, neplătite, se vor transforma în zile de muncă în folosul comunității.

Edilul a menționat că lăsarea cailor înhămați la căruță ore în șir în fața crâșmei, în timp ce căruțașul bea în interior sau pe terasă, poate reprezenta cruzime împotriva animalelor.

”Hotărârea este luată încă de anul trecut, dar acum, cu noile modificări ale legii privind protecția animalelor, am decis să readucem la cunoștința unora dintre sătenii noștri riscurile la care se supun. Își lasă caii în soare, în fața crâșmelor, ore în șir. Vor să stea la crâșmă, pot sta și trei zile dacă îi ține punga dar, înainte de asta, pot merge acasă să-și lase caii și căruțele”, a avertizat primarul Valerian Hriscu.

Sursa: https://stiriest.ro/2022/09/27/strategie-de-dezvoltare-pentru-comuna-lipovat/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,902FaniÎmi place
241CititoriConectați-vă
13CititoriConectați-vă

Robo Știri