0.9 C
Vaslui
27 decembrie, 2024

Spațiile și dotările aferente de la Casa Armatei vor intra în administrarea Centrului Cultural Județean Vaslui

Posted by:

31 iulie 2024

Consiliul Județean va preda în administrarea Centrului Cultural Județean Vaslui spațiile și dotările aferente acestora existente la Casa Armatei. În luna aprilie 2024 au fost finalizate și recepționate lucrările aferente obiectivului de investiții „Reparații capitale și refuncționalizare Casa Armatei Vaslui – Centrul Cultural Județean Multifuncțional”.

În cadrul proiectului, au fost transformate unele spații mici, fără o funcție bine definită, în săli de conferințe, recitaluri etc., au fost reorganizate spațiile destinate activităților culturale, au fost transformate spațiile în care funcționau restaurantul în spații pentru expoziții etc.

În anul 2023, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui a propus reorganizarea instituției, prin operațiunea juridică de transformare în Centrul Cultural Județean Vaslui. Centrul Cultural Județean Vaslui, instituție de spectacole de proiecte, asigură inițierea și organizarea de producții artistice proprii prin spectacole coregrafice, folclorice, de teatru, concerte de muzică simfonică, corală, folclorică, etc..

„Având în vedere destinația imobilului Casa Armatei Vaslui – Centrul cultural județean multifuncțional, precum și activitatea desfășurată de către instituția de spectacole de proiecte, este de la sine înțeles faptul că Centrul Cultural Județean Vaslui, pentru a-și desfășura activitatea în bune condiții, trebuie să administreze o parte dintre spațiile aferente imobilului sus-menționat. Totodată, trebuie menționat faptul că, odată cu predarea spațiilor, vor fi predate și dotările (mijloacele fixe și obiectele de inventar) aferente acestora, care asigură funcționalitatea sălii de spectacole” , se arată în raportul la proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii județeni.

(Dănuț CIOBANU)

Sursa: https://estnews.ro/2024/07/31/spatiile-si-dotarile-aferente-de-la-casa-armatei-vor-intra-in-administrarea-centrului-cultural-judetean-vaslui/

Ultimă oră

Același autor