ȘOCANT: Un adolescent și-a omorât vecinul din invidie, a dat foc cadavrului și apoi a fugit la ghicitoarea din sat, să vadă în tarot dacă va fi săltat de Poliție

DESCREIERAT… Gabriel Ionuț Faraon, minorul din Bunești- Averești a speriat două comune intrând peste bătrâni în case și furând din locuințe, încă de când avea 12 ani. A ajuns să omoare cu sânge rece, la vârsta de numai 16 ani. Crima s-a petrecut luni noaptea, iar detaliile nu sunt doar șocante, ci frizează absurdul. Criminalul în toiul nopții și cu mâinile pline de sângele victimei sale, a fugit de la locul faptei până la locuința unei ghicitoare în cărți, căreia i-a cerut să îi dea repede o… pasiență, ca să vadă dacă va fi sau nu luat de Poliție, pentru că l-a omorât pe vecinul Lucian și a aruncat cadavrul în șanț. Așa ceva, spun sătenii, nu au mai auzit niciodată, însă pe Gabriel Ionuț Faraon îl credeau în stare de tot ceea ce este mai rău. Anchetatorii au stabilit că Gabriel a plecat noaptea, împreună cu victima sa, Lucian, din curtea unde petrecuseră la un grătar. Pe drum, la adăpostul întunericului, Gabriel l-a atacat pe Lucian cu o cruzime greu de închipuit. Ploaia de lovituri a căzut peste față și cap, iar Lucian nu a mai avut nicio șansă să se apere. Criminalul a împins apoi trupul tânărului care poate nici nu era încă mort, ci doar agoniza, într-un șanț și a fugit. S-ar fi întors, spun anchetatorii, și ar fi vrut să își șteargă urmele, dând foc cadavrului și hainelor acestuia. Gândindu-se că flăcările i-ar putea sesiza pe vecini, a renunțat la idee și a fugit în casa unei femei din sat, Maricica Ungureanu, care mai ghicește în cărți. Cu mâinile pline de sânge și fața transfigurată, a început să o roage pe bătrână să îi ghicească mai repede în cărți dacă va fi sau nu luat de Poliție, întrucât l-a omorât pe Lucian și cadavrul este în șanțul de la stradă. Femeia a crezut că face stop cardiac atunci când a auzit. Norocul ei a fost că de afară se auzea deja o sirenă, semn că cineva descoperise cadavrul, iar Poliția era în zonă. Bestia a fugit din casa ghicitoarei, însă nu a ajuns prea departe, căci Poliția l-a găsit și l-a încătușat.

Gabriel Ionuț Faraon, adolescentul de 16 ani, lăsat de capul lui să facă numai rele prin comunele vecine Bunești-Averești și Dolhești (Iași), a ajuns să comită, iată, și o crimă. Luni noaptea, pe 16 martie, acesta și-a ucis vecinul, pe tânărul Lucian, un băiat liniștit, muncitor, care abia se întorsese de la muncă din Germania. Sătenii spun că Gabriel era extrem de invidios pe Lucian, căci muncea în străinătate, era apreciat în comunitate și se descurca destul de bine cu banii. În plus, bănuia că prietena lui s-ar uita după tânărul venit de la muncă din Germania. Ziua, Gabriel Ionuț Faraon făcuseră în curtea tatălui său biologic, un anume Ionuț Giulio Bogdan, un grătar, alături de Lucian și alți trei consăteni. Cei prezenți spun că tot timpul, cât au fost în acea adunare, Gabriel îl tot șicana pe Lucian și se iscaseră scandal între ei, dar nu se ajunsese la bătaie. După lăsarea întunericului, sub pretextul că trebuie să mai cumpere ceva de la un magazin, cei doi au plecat împreună. La un moment dat, Gabriel s-a năpustit cu pumnii și picioarele asupra lui Lucian și l-a lovit repetat, cu o violență greu de închipuit. Bietul băiat a căzut și nu s-a putut deloc apăra. Fața i-a fost stâlcită, practic, iar ucigașul nu s-a oprit din loviturile date cu piciorul în cap, decât când a văzut că nu mai mișcă. A fugit apoi de la locul crimei, dar a revenit, căci i-a venit ideea sinistră de a da foc cadavrului. Anchetatorii au găsit, într-adevăr, cadavrul cu arsuri la nivelul feței și cu hainele arse. Planul însă nu l-a dus la bun sfârșit.

Este idiot sau se face?! Cu mâinile pline de sânge, adolescentul a fugit noaptea la ghicitoarea din sat, ca să îi ghicească repede în cărți, dacă va fi sau nu săltat de Poliție pentru crimă

Din acest moment, Gabriel Ionuț Faraon recurge la un gest incredibil. Cu mâinile și hainele pline de sânge, adolescentul criminal decide să fugă la locuința unei femei din sat, Maricica Ungureanu, cunoscută ghicitoare în cărți. A pătruns în locuința femeii și, fără a ține seama că e miezul nopții și că este tot murdar de sânge, a început să o roage să îi ghicească repede în cărți, dacă va fi sau nu săltat de Poliție, că tocmai ce l-a ucis pe Lucian și l-a lăsat în șanț. Femeia a văzut că e băut, i-a văzut mâinile pline de sânge și a încremenit. A crezut că o va omorî și pe ea. A refuzat să îi dea în cărți, dar el tot insista să îi ghicească repede viitorul. A fugit din casa femeii doar în momentul când a auzit sirenele Poliției și ale Ambulanței. Era semnul că deja cadavrul fusese descoperit și se dăduse alarma. Deși a vrut să își piardă urma, Poliția l-a prins repede. La ieșirea din casă, povestește femeia, Gabriel s-a uitat lung și încruntat la bărdița pe care femeia o avea sprijinită de ușă, semn că doar norocul a făcut ca ucigașului să îi îi dea prin minte alte grozăvii.

„Procurorii criminaliști fac cercetări pentru omor calificat, cu reținerea agravantei prin cruzimi”

Anchetatorii spun că cel care a alertat autoritățile prin apel la 112 a fost tatăl lui Gabriel, un anume Ionuț Giulio Bogdan, în curtea căruia se petrecuse grătarul. Acesta a descoperit cadavrul. Omul le-a spus polițiștilor că i-a văzut pe cei doi, pe fiul său și pe Lucian, plecând împreună la magazin, dar pentru că nu reveniseră nici după vreo jumătate de oră, a plecat să îi caute. Așa ar fi descoperit, a declarat bărbatul, cadavrul lui Lucian în șanț. Imediat a sunat la 112. Prim-procurorul Ingrid Botezatu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a transmis un comunicat oficial față de acest caz extrem de grav. „Pe fondul unui conflict spontan între cei doi, inculpatul a început să lovească victima cu pumnii și cu picioarele în zona capului, iar după ce l-a doborât la pământ, a continuat să îl lovească în momentul în care acesta era inconștient. Ulterior, gandindu-se că, dacă și-ar reveni, victima l-ar putea denunța la poliție, inculpatul a revenit la locul agresiunii și a dat foc hainelor victimei, cu scopul de a șterge orice urma a agresiunii anterioare. În acest moment, procurorii criminaliști din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui fac cercetări pentru omor calificat, cu reținerea agravantei prin cruzimi, inculpatul a fost reținut și va fi prezentat judecătorului de la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă”, a precizat prim-procurorul Ingrid Botezatu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Oamenii din comună cred că și părinții criminalului ar trebui trași la răspundere: „Părinții luați și dați și ei pe mâna legii, că ei aveau obligația educației”

Oamenii din Bunești-Averești, dar și din satul vecin, Brădicești, sunt îngroziți de cele întâmplate, dar nu se miră că individul de 16 ani a comis o crimă. „Era de așteptat. Intra prin curți la oameni, fura de la bătrâni, dar Poliția spunea că e minor și nu prea avea ce să îi facă. Părinții sunt vinovați, asta e educația pe care i-au dat-o. Un element periculos”, spun sătenii și consideră că închisoarea este cel mai bun loc pentru Gabriel Ionuț Faraon. Mama lui, cea la care adolescentul a fugit pentru a se ascunde, recunoaște că băiatul făcea probleme și infracțiuni de mic, dar nu a avut ce să îi facă. „Mama și tatăl sunt vinovați. Cum să crești așa monstru, cum să nu îl educi deloc? Cum să rabzi să facă numai potlogării și acum și crimă? Și părinții ar trebui duși și dați pe mâna legii”, spun sătenii, îngroziți de cele întâmplate. Urmează ca instanța să se pronunțe asupra arestării preventive pentru minorul bănuit de omor calificat, comis cu cruzime.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/socant-un-adolescent-si-a-omorat-vecinul-din-invidie-a-dat-foc-cadavrului-si-apoi-a-fugit-la-ghicitoarea-din-sat-sa-vada-in-tarot-daca-va-fi-saltat-de-politie/

Ultimă oră

Același autor