0.9 C
Vaslui
27 decembrie, 2024

Simpozionul Național Episcopul Iacov Antonovici, ierarh pilduitor și istoric erudit – 100 de ani de la întronizare

Duminică, 8 Decembrie 2024

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, Episcopia Hușilor a organizat Simpozionul Național

„Episcopul Iacov Antonovici, ierarh pilduitor și istoric erudit – 100 de ani de la întronizare”

, dedicat profilului cultural și spiritual de excepție al acestui ierarh, membru de onoare al Academiei Române.

Manifestarea a fost prefațată de slujba Parastasului pentru Episcopul Iacov Antonovici, oficiat de Părintele Episcop Ignatie, înconjurat de un sobor numeros de preoți, la biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad, locaș de cult în care preotul Ioan Antonovici (viitorul episcop Iacov), a slujit mai bine de 20 de ani, între 1892-1918.

Lucrările Simpozionului au început la ora 10.30, în Sala de ședințe a Protopopiatului Bârlad.

Întâlnirea a reunit comunicări privind personalitatea și activitatea misionară a Episcopului Iacov Antonovici, cu ocazia împlinirii, în 2024, a 100 de ani de la întronizarea sa ca episcop al Hușilor.

Astfel, Preasfințitul Părinte Ignatie , Episcopul Hușilor a avut comunicarea intitulată:

Crâmpeie din copilăria, ca naraţiune istorică, a unui mare om: episcopul Iacov Antonovici (18 noiembrie 1856-31 decembrie 1931) –

textul integral poate fi găsit pe site, la rubrica: Cuvântul Ierarhului.

Comunicarea Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul , Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, intitulată:

„Episcopul Iacov Antonovici-contextul istoric-bisericesc al păstoririi la Huși (1924-1931)

, a fost prezentată de părintele consilier cultural Cosmin Gubernat.

Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan , de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, a vorbit despre

locul Episcopului Iacov Antonovici în istoriografia bisericească;

Dl. Virgil Antonovici, fiul primului copil al preotului Ioan Antonovici (viitorul episcop Iacov) a prezentat lucrarea :

„Deslușiri genealogice și biografice: Episcopul Iacov Antonovici”

Prof. Dr. Elena Monu, Președintele Academiei Bârlădene, a vorbit despre

„Personalitatea Episcopului Iacov Antonovici și relația sa cu Bârladul”;

Istoricul și cercetătorul Costin Clit , de la Colegiul „Cuza-Vodă” din Huși, l-a prezentat pe Iacov Antonovici

„om de cultură”;

Prof. Costel Pascaru , de la Colegiul Tehnic „Al. I Cuza” Bârlad a vorbit despre relațiile preotului și apoi episcopului Iacov Antonovici cu școlile din Bârlad, iar Arhim. Zaharia Curteanu, exarh al mănăstirilor din Episcopia Hușilor, a avut comunicarea intitulată:

„Iacov Antonovici și mișcarea de înnoire a monahismului în Episcopia Hușilor din prima jumătate a secolului XX”.

Evenimentul a fost moderat de părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Huşilor, care a prezentat și volumul „

Cronica Episcopiei Hușilor 2021-2023”,

apărut ca supliment al Revistei de spiritualitate și actualitate Horeb a Episcopiei Hușilor

În încheierea manifestării, la care au luat parte numeroși preoți și oameni de cultură din municipiul Bârlad, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit tuturor celor care au conferențiat, precum și publicului prezent, și a amintit că, având în vedere anvergura personalității ierarhului comemorat astăzi, Episcopia Hușilor a instituit

Distincția de excelență „Iacov Antonovici”, dedicată oamenilor de cultură.

De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că prin consacrarea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama” drept Catedrală a municipiului Bârlad, s-a împlinit, ca un arc peste timp, o dorință asiduă a Episcopului Iacov Antonovici:

Știți foarte bine, iar istoricii pot confirma acest lucru, că pe 4 august 1919 s-a întrunit un comitet în sala Palatului administrativ din Bârlad, la care au participat mai mulți oameni de cultură, politicieni, prefectul județului Tutova, și alții, pentru a ridica o catedrală la Bârlad.

Acest demers îl confirmă și arhiereul vicar Veniamin Pocitan, la înmormântarea episcopului Iacov Antonovici, că era o dorință foarte fierbinte a acestuia „să se ridice o măreață catedrală demnă de însemnătatea cetății Bârladului”. S-au strâns în cadrul acelei întâlniri opt mii de lei, iar pe parcursul timpului, aproape o jumătate de milion lei – așa cum mărturisește acest lucru arhiereul vicar Veniamin Pocitan Bârlădeanul.

Nu știm ce s-a întâmplat de catedrala nu a mai fost ridicată. Noi am consacrat Catedrala, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Bârlad, având în minte și acest gând al episcopului Iacov Antonovici.

Sursa: https://episcopiahusilor.ro/simpozionul-national-episcopul-iacov-antonovici-ierarh-pilduitor-si-istoric-erudit-100-de-ani-de-la

Ultimă oră

Același autor