8.4 C
Vaslui
18 octombrie, 2025

Sfârșit nedrept pentru Cosmin, tânărul student din Pădureni care nu s-a mai trezit – FOTO

Durere fără margini în comuna vasluiană Pădureni, la doar câțiva kilometri de municipiul Huși.Cosmin Carp , un tânăr de 21 de ani, student în anul III laFacultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial , a murit fulgerător, în somn, în noaptea de14 spre 15 octombrie , în apartamentul din Iași unde locuia cu chirie.

Potrivit apropiaților, Cosmin s-a simțit rău în timp ce dormea și a început să respire cu dificultate. Prietena sa, aflată lângă el, s-a trezit speriată și a sunat imediat la 112. Medicii ajunși la fața locului au început manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, viața tânărului nu a mai putut fi salvată.

Vestea morții lui Cosmin a căzut ca un trăsnet peste întreaga comunitate din Pădureni. Colegii, prietenii și profesorii săi au transmis zeci de mesaje de durere și neputință, amintindu-și de un tânăr respectuos, prietenos și plin de viață, care nu a dat niciodată semne că ar suferi de vreo afecțiune gravă.

Sursa: https://bzv.ro/sfarsit-nedrept-pentru-cosmin-tanarul-student-din-padureni-care-nu-s-a-mai-trezit-foto/

Ultimă oră

Același autor