1.3 C
Vaslui
7 martie, 2026

Senatoarea de Vaslui Victoria Stoiciu: „Parlamentul este pentru muncă, nu pentru circ!” – FOTO

Senatoarea de Vaslui Victoria Stoiciu lansează un atac dur la adresa parlamentarilor pe care îi cataloghează drept „extremiști”, acuzându-i că au transformat activitatea din plenul Senatului într-un spectacol incompatibil cu rolul instituției legislative.

Într-o reacție publică fermă, aceasta susține că, de la începutul mandatului său, atmosfera din Parlament este marcată de „urlete, filmări neregulamentare și insulte”, elemente care, în opinia sa, compromit munca parlamentară și dialogul democratic.

„Este absolut inacceptabil ce se întâmplă în plenul Senatului. Parlamentul este pentru muncă, nu pentru circ. De un an de zile asistăm la un spectacol de cea mai proastă speță”, a transmis senatoarea vasluiană.

Victoria Stoiciu afirmă că situația a atins un nou punct critic în timpul ședinței de astăzi, când, potrivit acesteia, o parte dintre parlamentari ar fi boicotat lucrările, părăsind sala după ce și-au încasat indemnizațiile, lăsând în urmă doar câțiva colegi care ar fi continuat să filmeze și să provoace scandal.

Senatoarea de Vaslui a relatat și un schimb de replici direct cu un senator din partidul PACE, căruia i-ar fi cerut să înceteze comportamentul pe care îl consideră agresiv și să revină la activitatea legislativă. Reacția acestuia, spune ea, a fost să o acuze de agresiune și să ridice tonul.

„Munca parlamentară înseamnă proiecte, amendamente și dialog. Ceea ce vedem acum este o manevră de sabotaj la adresa democrației”, a mai declarat Victoria Stoiciu, subliniind că românii îi plătesc pe aleși pentru activitate legislativă, nu pentru conflicte și acțiuni de imagine.

Mesajul senatoarei vine într-un context tensionat în Parlament, unde schimburile de replici și protestele din plen au devenit tot mai frecvente în ultima perioadă.

Sursa: https://bzv.ro/senatoarea-de-vaslui-victoria-stoiciu-parlamentul-este-pentru-munca-nu-pentru-circ-foto/

Ultimă oră

Același autor