23 iulie 2025
– Advertisement –
DEZAMĂGIRE… Doar 35,8% dintre profesorii vasluieni, care au susținut examenul de Titularizare, au reușit să obțină note peste 7 (n.r. nota minimă necesară). Rezultatul este mai mic decât cel de anul trecut – 37,1% și este mai slab cu 7,72 procente în comparație cu media pe țară – 43,52%. Și de data aceasta, în rândul profesorilor s-au regăsit unii total nepregătiți, peste o sută de dascăli fiind notați cu mai puțin de 5 puncte. De toată rușinea s-au făcut mai ales cei care nu au fost în stare să obțină nici măcar nota 2, cel mai slab rezultat fiind nota 1, 30, obținută de un candidat din comuna Bălteni la disciplina Psihopedagogie specială. Un alt candidat, însă din municipiul Vaslui, a obținut la aceeași materie nota 2,10. Rezultate slabe s-au obținut și la disciplinele de examen. Spre exemplu, o profesoară de Limba și literatura română din Tanacu, cu 23 de ani experiență la catedră, a obținut 3,86 la proba scrisă.
Ministerul Educației a publicat rezultatele examenului de Titularizare, proba scrisă. Din cei 510 de candidați prezenți la proba scrisă, niciunul nu a reușit să obțină nota 10. Cea mai mare notă înregistrată este 9,75 și a fost obținută de doi candidați: Daniela-Cătălina Buhnilă din Bârlad, cu o vechime de doar un an de zile, care predă o disciplină de specialitate – Contabilitate, și Anca Roșu – o educatoare din comuna Gherghești, cu doi ani de experiență. Potrivit situației prezentate de Ministerul Educației pe județe, în Vaslui s-au obținut 182 de note între 7 și 9,99, 201 de note între 5 și 6,99 și 127 de note sub 5.
Anomalii: profesori cu peste 15 ani vechime, notați cu 3 și 4 la Titularizare
Numărul profesorilor habarniști care s-au prezentat la Titularizare total nepregătiți a fost unul considerabil. Spre rușinea lor, 127 de dascăli nu au fost în stare să rezolve subiectele măcar pentru a obține un 5. Surprinzător este că aceștia au avut șansa să se retragă din concurs, dar au ales să meargă până la capăt și să predea teza. Putem trage concluzia că aceștia nu sunt conștienți de propria valoare sau, mai bine spus, lipsa valorii și a cunoștințelor deținute și că se supraapreciază. Nu este exclus ca pe unii profesori să nu îi intereseze, pur și simplu, că se fac de râs în fata celorlalți colegi, a elevilor și părintilor. Rezultate foarte slabe au fost înregistrate atât în rândul proaspetilor absolvenți de facultate, cât și în al celor cu experiență la catedră. O profesoară de limba română din comuna Tanacu, care predă această materie de, atenție, 23 de ani, a obținut la Titularizare nota 3,86. Un alt profesor, care îi învață pe copiii din Bârlad matematică de 16 ani, a luat 4,70. Note mici au obținut și învățătoarele: 2,93 – învățătoare din Ivănești cu 19 ani experiență, 3,05 – învățătoare din Bârlad cu 18 ani vechime, 4,30 – învățătoare din Buda Oșești cu 29 vechime. Cu astfel de profesori la catedră, nu trebuie să ne mai mire rezultatele slabe de la Evaluarea Națională.
Rezultatele finale vor fi publicate pe 31 iulie
Candidații nemultumiți de notele obținute pot depune contestații și astăzi, 23 iulie, până la ora 12:00, la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar). Rezultatele finale vor fi comunicate pe 30 iulie. Reamintim că pentru a obține statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Ultimele Știri