Poliţiştii rutieri efectuează cercetări față de un tânăr de 17 ani, care a fost implicat într-un accident de circulație după ce a sustras un autovehicul și l-a condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere. Mai mult, acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Loading...

În noaptea de 30/31 octombrie, la ora 01.22, s-a sesizat prin apel de urgență că pe raza satului Glodeni, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

La locul producerii evenimentului s-au deplasat poliţişti rutieri, care, în urma primelor cercetări, au stabilit că, un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Vulturești, deși nu deținea permis de conducere a sustras autoturismul unui vecin și l-a condus pe raza localităților învecinate. La un moment dat, pe drumul comunal din satul Glodeni, într-o curbă la dreapta, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat cu mașina în afara părții carosabile.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a tânărului. Acesta a fost transportat la spital unde a fost diagnosticat cu ”traumatism picior stâng posibil fractură”. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și furt.

 

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/raul-satului-la-17-ani-s-a-imbatat-a-furat-masina-vecinului-si-a-parcat-o-in-sant/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.