Vineri, 15 August 2025
În seara zilei de joi, 14 august 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, în Parohia Buda, Protopopiatul Vaslui, o slujbă de pomenire la căpătâiul doamnei Eleonora Cioată, bunica părintelui Eduard Irimiea, consilier administrativ al Episcopiei Hușilor.
Alături de Preasfinția Sa au slujit părinți consilieri de la Centrul Eparhial Huși și părinți protopopi din Eparhie.
În cuvântul adresat celor prezenți, Ierarhul Hușilor a arătat că dragostea pe care o purtăm celor adormiți este mai tare decât martea:
Ori de câte ori săvârșim slujba de pomenire pentru cineva plecat în lumea veșniciei, este un foarte bun prilej de a conștientiza că cea mai bună perspectivă asupra vieții o avem dinspre această realitate incontestabilă a morții. Moartea face un mare deranj, o dezordine în rânduiala existenței noastre, și conștientizăm, atât la nivel personal cât și la nivelul comuniunii dintre noi oamenii, că moartea este un mare intrus în fața căruia capitulăm cu toții.
Această nepoftire a morții în viața noastră ne scoate la iveală un adevăr fundamental, anume că noi am fost creați pentru viață .
Mărturisim acest lucru cu întreaga noastră ființă, din viscerele noastre, pentru că nimeni nu vrea să moară deși toți conștientizăm că ne îndreptăm în mod inevitabil spre moarte.
Acest inevitabil nu e unul care ar trebui, dacă suntem oamenii lui Hristos, să ne înfricoșeze. Desigur că lăuntric este greu să ne asumăm această realitate. Noi trăim foarte multe frici și îndărătul tuturor acestora se ascunde marea frică de moarte.
Dacă analizăm, orice fel de fobie a noastră are în spatele ei frica existențială de moarte, fiindcă încă nu i-am înțeles sensul, chiar dacă la nivel verbal și în contexte de acest fel, spunem și ne străduim să pătrundem aceste adevăruri – totuși încă nu le-am asumat la modul atât de personal.
Moartea este o realitate care ne înlesnește apropierea și o comuniune mai deplină cu Dumnezeu. De aceea, martirii nu trăiau niciun fel de frică față de moarte. Erau atât de pătrunși de iubirea lui Hristos, încât moartea nu era un obstacol pentru ei, ca de altfel nimic din lumea aceasta. Însă pentru noi, ca oameni, moartea constituie adesea un mare obstacol în fața iubirii lui Hristos. Martirii, cum sublinia un teolog român, părintele Ilie Moldovan, mergeau la moarte ca la nuntă.
Hristos este Cel care a schimbat fundamental, prin Învierea Sa, conținutul morții. În sensul că nu mai este o realitate implacabilă, un punct terminus al vieții noastre ci este ceva dincolo – veșnicia și comuniunea cu Dumnezeu.
Îmi veți spune că teoretic sună foarte bine ,dar și la nivel practic, cine poate smulge dragostea pentru cineva plecat în lumea veșniciei ? Cine va îndrăzni să ne spună, din prima secundă, odată cu dispariția fizică a cuiva foarte drag sufletului nostru, că nu mai avem dreptul să iubim acel om, de vreme ce el nu mai există? O asemenea abordare ar trăda o aroganță fără de margini și ar răni sufletul celui care nutrește sentimente de iubire față de cel plecat în lumea veșniciei.
Iubirea este mai tare decât moartea. În virtutea acestei iubiri dumnezeiești a lui Hristos, noi am primit această biruință asupra morții. De aceea, este important să ne gândim mai profund la faptul că viața este trecătoare și, poate că acest lucru sună foarte banal – dar nu reușim să conștientizăm acest lucru de vreme ce ne mai facem timp de răutate, ne preocupă lucrurile mărunte, cele care de fapt ne murdăresc sufletul. Fără să conștientizăm, va veni un moment, o scadență când toți vom da socoteală în fața lui Hristos, și de credem și de nu credem acest lucru. Ne vom da jos toate măștile și vom fi exact cum suntem noi, nu ne vom putea minți nici pe noi înșine măcar.
Să ne dea Domnul înțelepciunea să ne trăim viața așa cum se cuvine, așa cum spune și Psalmistul David care cerea lui Dumnezeu să-i dea zile pe care să le trăiască întru înțelepciune și în stare de pocăință și cu gândul că vine momentul când toți vom pleca.
Am ținut să vin pentru acest mic răgaz de rugăciune ca un semn al comuniunii și prețuirii pe care îl am pentru părintele consilier Eduard Irimiea, pentru familia părintelui și în mod special pentru mama părintelui, un om extraordinar de credincios.