Luni, 6 Ianuarie 2025
De Sărbătoarea Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie și Slujba Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală din Huși.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Tabor a Catedralei Episcopale, coordonată de doamna Elisabeta Irimiea.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a explicat semnificația arătării Duhului Sfânt, la Iordan, în chip de porumbel:
«Acolo unde-i împăcarea cu Dumnezeu, acolo este și porumbelul» (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Este zi de mare sărbătoare, zi în care Dumnezeu-Treimea ni Se descoperă atât de deplin și de minunat. Botezul Domnului nostru Iisus Hristos poartă denumirea, în limbajul teologic, de Teofanie sau Epifanie – cuvinte care provin din limba greacă și înseamnă arătare – manifestare în chip vădit, văzut – a lui Dumnezeu.
Tatăl Cel ceresc este Cel care mărturisește din cer: „Acesta este Fiul Meu Cel preaiubit, întru Care Eu am binevoit”; Duhul S-a coborât în chip de porumbel asupra Fiului, întărind adevărul Său; iar Fiul Cel din veșnicie, născut ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este cufundat în repejunile Iordanului, sfinţind apele și întreaga creaţie.
De ce Dumnezeu, în înţelepciunea și în taina Sa, a considerat ca Duhul Sfânt să Se coboare asupra Fiului Cel din veșnicie, întrupat ca Om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, în chip de porumbel? De ce nu a ales Dumnezeu o altă formă văzută a Duhului Sfânt?
Ioan Botezătorul este cel care a văzut că deasupra Fiului, Care era cufundat în apele Iordanului, după ce S-a rugat, cerurile s-au deschis, iar Duhul S-a coborât în chip de porumbel.
Raţiunea pentru care Dumnezeu a ales ca porumbelul să fie cel care se coboară asupra Fiului – adică Duhul Sfânt a luat chip de porumbel -, ne-o deslușesc foarte lămurit Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „De aceea se și arată la Botez porumbelul, nu aducând o ramură de măslin, ci arătând pe Cel ce ne eliberează din toate relele și dându-ne bune nădejdi. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlparea de măslin, aduce întregii lumi înfierea”.
Este atât de lesne de constatat că acest text al Sfântului Ioan Gură de Aur face trimitere la unul dintre evenimentele biblice din Cartea Facerii, capitolele 7 și 8, și anume la potopul lui Noe. Dumnezeu S-a mâhnit pe oameni, așa cum ni se spune în Cartea Facerii (6, 5-6): «Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ».
Urmare acestei dezamăgiri a lui Dumnezeu, a fost rânduit unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria umanităţii – potopul lui Noe, descris în mod amănunţit în capitolele 7 și 8 din Cartea Facerii. 40 de zile și 40 de nopţi a plouat neîntrerupt, încât tot ceea ce a fost pe pământ a dispărut prin moarte. Singurii care au scăpat au fost cei din familia lui Noe și animalele urcate în arca lui Noe.
Timp de 150 de zile (5 luni de zile), abundenţa apelor a crescut foarte mult. După cele 5 luni de zile, Moise deschide singura ferestruică ce era construită pe această arcă, ca să vadă dacă s-au retras apele de pe faţa pământului. A fost trimis un corb, iar acesta nu s-a mai întors înapoi – acesta era indiciul că apele nu erau retrase.
La câteva zile, Noe se gândește să trimită un porumbel, care se întoarce și are în ciocul lui o ramură de măslin, semnul împăcării omului cu Dumnezeu, semnul că toate apele au fost retrase, toate viiturile au dispărut, și s-a uscat pământul. Cu alte cuvinte, a fost retrasă pedeapsa și consecinţele pedepsei lui Dumnezeu asupra pământului și asupra omului. Așa a gândit Dumnezeu în iconomia Sa, ca prin potop să stârpească păcatul, care în vremea lui Noe era la ordinea zilei.Aici, porumbelul este simbolul împăcării.
Această imagine biblică a fost preluată și în istoria umanităţii. Porumbeii au un simţ al văzului foarte bine dezvoltat, au o capacitate extraordinară de a-și regla văzul, în momentul în care ei zboară, indiferent ce intemperii ale naturii sunt.
De asemenea, porumbeii sunt niște mesageri foarte buni – au capacitatea, fiind trimiși, să ducă mesaje și să revină la locul de unde au plecat. De aceea, porumbelul este un simbol al păcii.
Porumbelul mai este și un simbol al fidelităţii. Cei care au studiat comportamentul porumbeilor, au constatat că aceștia au un singur partener de viaţă, ei nu-și schimbă partenerii ci, odată aleși, rămân pe viaţă. Acesta este, poate, și motivul pentru care, la nunţile care vor să arate o oarecare opulenţă, au și un anumit număr de porumbei într-o cutie, iar după ce se termină slujba Cununiei, în faţa bisericii aceștia sunt scoși și lăsaţi să zboare. Unii poate nici nu știu că acei porumbei sunt un simbol al fidelităţii și al încrederii extraordinare, în sensul că, odată ales partenerul, acesta nu este schimbat niciodată.
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că prezența Duhului Sfânt în chip văzut, de porumbel semnifică blândețea, al curăţia, al fidelitatea și nevinovăția:
Sfântul Grigorie Palama ne mai dă o semnificaţie a ceea ce ar putea să însemne porumbelul, în gândirea biblică, ca și conotaţie spirituală: „Chipul porumbelului dă mărturie despre curăţia aceluia către care a coborât, căci această vieţuitoare nu zboară în locurile necurate și urât mirositoare”.
Acest text ne poate trimite la un alt cuvânt al Domnului Hristos, pe care îl avem consemnat în Evanghelia de la Ioan (10, 16): «Fiţi, dar, înţelepţi ca șerpii, și
». Într-o traducere mai fidelă, propusă de unul dintre filologii de marcă ai ţării noastră, un intelectual clujean și un mare apologet al Bisericii, Adrian Papahagi, acest „fiţi înţelepţi ca șerpii” are mai degrabă sensul, din limba greacă, nu atât de înţelepciune, cât de isteţime (agerime, capacitate de percuţie); iar pentru «nevinovaţi ca porumbeii», nu atât nevinovăţia, cât integritatea și puritatea lor – cuvântul din limba greacă ne trimite la ideea faptului că un vin este curat dacă nu este îndoit (amestecat cu apă). Acesta este sensul cuvântului pe care l-a rostit Hristos: „Fiţi deștepţi (raţionali) ca șerpii și integri (puri, cinstiţi) ca porumbeii!”.
Duhul Sfânt Se coboară asupra lui Hristos în chip de porumbel, tocmai pentru ca noi să înţelegem că Cel din repejunile Iordanului ne răscumpără din potopul păcatului și al morţii, care l-a înghiţit pe om . Păcatul este cel care ne sufocă, nu ne dă o stare de libertate, ci de robie, ne desfigurează, ne știrbește din demnitatea noastră umană; iar moartea, este cea care ne-a „furat” chemarea la viaţă veșnică, pe care Dumnezeu ne-a făcut-o.
Prin pogorârea lui Hristos în repejunile Iordanului, practic noi suntem răscumpăraţi, vindecaţi și mântuiţi. Iar Duhul Se coboară în chip de porumbel, ca un indiciu că Cel care este în repejunile Iordanului este cel mai curat, fără de păcat – Iisus Hristos, Fiul din veșnicie, venit în lume ca să ne răscumpere.
Sfântul Ioan Gură de Aur aplică, într-un fel, și la viaţa noastră, semnificaţia pogorârii Duhului Sfânt în chip de porumbel: „Duhul vine în chip de porumbel, ca să vestească lumii mila lui Dumnezeu, dar, în același timp, să arate că un om duhovnicesc trebuie să fie fără viclenie, fără răutate și curat la suflet”.
Porumbelul este simbolul blândeţii, al curăţiei, al fidelităţii și al nevinovăţiei. Dacă vrem ca Duhul Sfânt să vină în viaţa noastră, e nevoie să nu fim vicleni, răi și, desigur, să nu fim murdari la suflet.
Acestea sunt raţiunile pentru care, așa cum ne tâlcuiesc cei doi Părinţi ai Bisericii – Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie Palama –, Duhul Sfânt Se coboară în chip de porumbel asupra lui Iisus Hristos, Care era cufundat în repejunile Iordanului.
Porumbelul este simbolul împăcării omului cu Dumnezeu. De aceea, și la slujba Botezului, înainte de ungerea cu untdelemn și înainte de cufundarea pruncului de trei ori, în numele Preasfintei Treimi, în apa cristelniţei, este o rugăciune pe care o rostește preotul sau episcopul, prin care se cere binecuvântarea să fie sfinţit untdelemnul. Iar sfinţirea acestui untdelemn este ca și pacea și împăcarea pe care a adus-o porumbelul, care avea o ramură de măslin în ciocul său, în arca lui Noe.
În gândirea spirituală a evreilor, se spune că porumbelul ar fi adus acea ramură de măslin din grădina Edenului, pentru că Raiul era locul în care omul vorbea direct cu Dumnezeu, era în comuniune cu El.
Iisus Hristos, prin intrarea în apele Iordanului, este Cel care ne reîntoarce în starea de fii ai lui Dumnezeu. Nouă nu ne rămâne decât, așa cum ne-a îndemnat Sfântul Ioan Gură de Aur, să fim fără viclenie, fără răutate și cu multă curăţie în suflet, ca, în felul acesta, Duhul Sfânt să vină în viaţa noastră.
După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie, împreună cu soborul slujitorilor, a oficiat Slujba Aghesmei Mari, în spațiul amenajat în fața statuii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, binecuvântând cu apă sfinţită pe toți cei prezenţi.
Ierarhul Hușilor i-a îndemnat pe cei de față să asume sărbătoarea Botezului Domnului ca un moment de reflecție asupra propriei stări interioare și asupra relațiilor cu cei din jur:
În tradiţia veche a Bisericii noastre, Sărbătoarea Botezului Domnului era numită Sărbătoarea Luminilor, pentru că Însăși Lumina fiinţială, Iisus Hristos, a intrat în apele Iordanului, le-a sfinţit și ne-a răscumpărat pe noi toţi din tirania păcatului și a morţii. În această zi erau și botezaţi toţi cei care se pregăteau să-L primească pe Hristos. Erau îmbrăcaţi în haine luminoase, frumoase, ca semn foarte vădit că, prin Botezul lor, ei au primit în suflet lumina necreată a Duhului Sfânt.
Foarte frumos s-a spus în rugăciune: „Astăzi toată lumea este luminată ca o făclie. Şi cerul se bucură, și pământul. Şi pământul împreună cu cerul se veselește”. Este un har special, o binecuvântare deosebită în această zi de sărbătoare.
După rânduiala Bisericii noastre, aghiasma mare se ia începând de azi, până în ziua de 14 ianuarie – zi care poartă denumirea specifică de Odovanie, când o parte din slujba de astăzi va fi repetată; este ziua în care ne readucem aminte de semnificaţiile, textele și slujba în sine pe care am săvârșit-o astăzi.
Să ne fie apa sfinţită în această zi de Bobotează spre multă binecuvântare, luminarea minţii, a cugetului nostru, spre iertare de păcate, multă liniște și, desigur, spre primirea darului milostivirii lui Dumnezeu, de care avem atât de mare nevoie în această lume.
Observaţi că suntem din ce în ce mai agitaţi, foarte nerăbdători, nervoși, fără răbdare. Toate acestea sunt indiciul faptului că nu suntem așezaţi în interiorul nostru. Iar ceea ce este în inima noastră aceea arătăm și în afară – dacă e dezordine, agitaţie, viforniţă și multă tulburare, toate acestea le vom exprima și în exterior. Dacă este liniște, pace, multă luptă de a fi îngăduitori, iertători și foarte buni, toate acestea le vom împărtăși celor din jurul nostru.
Este paradoxal că multă lume vine la biserică în zilele de sărbătoare și în duminici, dar parcă noi, cei care suntem în casa Domnului, nu reușim să fim fermentul, aluatul care să dospească toată frământătura – adică să fim fiecare, în casa noastră, la locul de muncă, acolo unde ne desfășurăm activitatea, o mică luminiţă de bunătate, de îngăduinţă și de foarte multă iertare.
Botezul Domnului este despre iertare, pentru că Hristos, intrând în apele Iordanului, a înecat păcatul lumii, adică a înecat răutatea, tot ceea ce ne urâţește pe noi, oamenii.
Să ne dăruiască Dumnezeu harul Său, multă pace, multă bunătate și, mai ales, iubire, în toate casele și în toate familiile.
Cu sărbătoarea de mâine, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, se încheie șiragul sărbătorilor de iarnă, care au un specific și o frumuseţe aparte pentru noi toţi. De Crăciun ne-am bucurat că a venit Hristos, Pruncul dumnezeiesc, printre noi; ne-am bucurat de cei dragi ai noștri, am colindat. De Anul Nou, de Sfântul Vasile cel Mare, de Praznicul Tăierii împrejur a Domnului, am reflectat cu toţii ce n-am făcut bine în anul trecut, și ce ar trebui să facem în anul acesta – la ce să fim atenţi, să renunţăm la păcatele pe care le-am făcut în anul trecut, și să facem mai mult bine în anul acesta.