Joi, 31 Iulie 2025
În după-amiaza zilei de miercuri, 30 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, în Parohia Băcăoani, Protopopiatul Vaslui, o slujbă de pomenire la căpătâiul doamnei Silvia Onofrei, bunica cunoscutului medic pediatru din Vaslui, Eliza Tighici Saizu.
Alături de Preasfinția Sa a slujit și părintele protopop Adrian Chirvasă.
În cuvântul adresat familiei îndoliate, Ierarhul Hușilor a afirmat că plecarea cuiva drag în lumea veșniciei îl face mai prezent în inimile celor care l-au iubit:
Este un foarte bun moment de a reflecta asupra efemerității vieții noastre, asupra faptului că în fața morții capitulăm cu toții indiferent cât am încerca să o evităm. Noi ne dorim să trăim mai mult și iubim viața aceasta, și acest lucru este firesc, natural. Dumnezeu a
așezat în adâncul omului setea de viață. În clipa când intervine acest intrus, acest oaspete nepoftit – moartea -, deranjează viața noastră și ne tulbură, ne întristează. O asemenea atitudine este firească, și nu este numai ca o expresie a iubirii pe care o avem față de cineva care pleacă în lumea veșniciei; ci pur și simplu moartea în sine este un mare deranj la nivel existențial, la nivelul vieții umane.
Sigur că și în logica iubirii noastre intervine o fractură, pentru că, la un moment dat, cel care făcea parte din ecuația vieții noastre dispare din punct de vedere fizic. Din punct de vedere spiritual, nimeni nu dispare niciodată .
Paradoxal, cu cât cineva nu mai este fizic printre noi, cu atât parcă devine mai prezent în inima, în viața noastră; referințele noastre sunt mult mai frecvente la adresa persoanei care a plecat , vorbele de duh, atitudinea, modul cum se comporta; parcă intră mai adânc în inima noastră. Cu atât mai mult când cel plecat în lumea veșniciei a avut un rol deosebit în viața noastră, și a lăsat o oarecare amprentă pe traiectul biografic al vieții noastre.
Moartea este un intrus și, așa cum se spune în gândirea populară, niciodată nu suntem întrebați când vom pleca din lumea de aici. Contează foarte mult cât de pregătiți suntem și cât de multă lumină și fapte bune am adunat în viața noastră . Cu acestea vom merge în veșnicie. Nu mergem cu nimic din cele care țin de cele materiale, de care de multe ori ne legăm mai mult decât dorința de a manifesta o atenție față de cele spirituale, sufletești. Acestea din urmă sunt cele care ne împlinesc cu adevărat.
Ne bucurăm și de cele materiale, sunt un dar al lui Dumnezeu dar nu sunt esența. Esența este în altă parte, în cele ale spiritualului. Cele ale spiritului le putem defini ca dragoste, bunătate, îngăduință, iertare, disponibilitate față de cei care sunt în nevoie , în dorința de a-ți face sufletul cât mai frumos și mai luminos prin credință și printr-o relație frumoasă cu Dumnezeu.
Ori de câte ori stăm în prezența lui Dumnezeu și facem cele care țin de sufletul nostru, noi decidem, în acele momente, să fim oameni frumoși, cu o anumită stare de plenitudine interioară.
Moartea fiecărui om este un bun prilej de reflecție că nu suntem veșnici, că nimeni nu este sigur pe viața lui, pe sănătatea lui, deși sunt cele mai de preț daruri care vin de la Dumnezeu. Important este, așa cum spune Psalmistul David, că dacă Dumnezeu ne mai dă zile, să ne rugăm să le trăim cu multă înțelepciune. Asta cere Psalmistul David în Psalmul 89: „Dă-mi Doamne înțelepciune. Dacă îmi vei da 70 de ani, 80 de ani. La 80 de ani e puțină osteneală, un pic de durere. Dar dă-mi toți acești ani ca să-i trăiesc cu mai multă înțelepciune, credință și preocupare de a ne face sufletul frumos”.
Am ținut foarte mult să fiu prezent la acest moment de rugăciune, chiar dacă eu nu am întâlnit-o niciodată pe doamna Silvia, sigur și din respect și având în vedere că am o relație la nivel personal cu familia domnului Tighici, cu familia doamnei Elizei și a domnului Sorin, și pentru faptul că mi-a fost împărtășit că doamna Eliza a avut o relație foarte specială cu bunica ei. Este foarte natural și firesc și așa se cuvine să fim împreună și în astfel de momente ca și în momentele de bucurie, cu atât mai mult când cineva a avut un rol foarte special în viața noastră.