Sâmbătă, 16 August 2025
Sâmbătă, 16 august 2025, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost proclamată canonizarea Sfântului Serafim cel Răbdător, fost stareţ al aşezământului monahal. Proclamarea a avut loc după Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită de un sobor de arhierei, ieromonahi, preoţi şi diaconi.
Racla cu moaştele Sfântului Serafim cel Răbdător a fost adusă în procesiune din biserica mănăstirii şi aşezată într‑un baldachin din apropierea Altarului din pădure, pentru ca mulţimile de pelerini să aibă posibilitatea să aducă cinstire noului ocrotitor al aşezământului monahal.
În sobor s‑au aflat stareţi, ieromonahi, cadre didactice universitare, membri ai administraţiilor mai multor eparhii, preoţi şi diaconi. Împreună cu mulțimile de pelerini veniţi din toate părţile ţării, inclusiv din Parohia Totoi, satul natal al Sfântului Serafim cel Răbdător, la marea sărbătoare a mănăstirii făgărăşene au fost prezenţi stareţi, duhovnici, ieromonahi de la aşezăminte monahale din Transilvania şi din alte regiuni ale ţării, cadre didactice universitare şi numeroşi preoţi din mai multe eparhii, oficialităţi centrale, judeţene şi locale, amintindu‑l aici pe secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Anastasios”, condus de dr. Iustinian Simion.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, care a subliniat cât de mult l‑a iubit Dumnezeu pe Părintele Serafim cel Milostiv, cel care nu a căutat niciodată să se afirme sau să se remarce, mereu smerindu‑se pe sine, astfel încât Dumnezeu Se odihnea în smerenia sa. Părintele Serafim a fost un odihnitor de oameni, prin jertfa sa continuă, un părinte ce aducea bucurie celor din jurul său, având o sensibilitate mai mare pentru durerile celorlaţi decât pentru durerea proprie.
„Din mărturiile repetate ale lui Teofil Părăian aflăm că Sfântul Cuvios Serafim a fost omul în care Se odihnea Dumnezeu, aceasta datorită blândeţii, smereniei şi bunătăţii sale. Era bun, mărturiseşte părintele Teofil, ca acel părinte din Pateric, despre care se spune că din multă bunătate nu mai ştia ce este răutatea. Aşa era şi Părintele Serafim, de o bunătate şi de o blândeţe incontestabile. Era, continuă părintele Teofil, cu altă ocazie, un om liniştit, un om plin de bucurie, un om fără veleităţi, care nu a încercat să se impună. Unii îl ştiu ca om al rugăciunii, povesteşte părintele Teofil. Cineva spunea cu mirare şi cu admiraţie că, de câte ori intri la Părintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl găseşti în rugăciune. Era trăitor în smerenie, spune părintele Teofil, n‑a căutat să‑şi facă nume mare. (…) Părintele Serafim se bucura de orice om, dar odihna deplină şi‑o descoperea în Dumnezeu. Era, citez, «născut din Dumnezeu», mărturiseşte părintele Teofil, om al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică un om care să nu se angajeze cu voia lui la răutate, la împlinirea unor lucruri despre care el ştie că Dumnezeu nu le binecuvântează. Sfântul Cuvios Serafim trăia, de fapt, ceea ce Sfântul Siluan Athonitul mărturisea cu deplină convingere: numai în Duhul Sfânt află sufletul desăvârşita odihnă, sau potrivit unui al Părinte athonit, Efrem, dragostea de Dumnezeu este odihnă duhovnicească”, a spus ierarhul.
După Sfânta Liturghie, a urmat ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus. Tomosul sinodal a fost citit de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul. A fost prezentată, apoi, credincioşilor icoana Sfântului Serafim cel Răbdător şi s‑a intonat troparul acestuia.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a subliniat importanţa acestui moment pentru istoria mănăstirii de la Sâmbăta de Sus şi a adus mărturii despre viaţa duhovnicească şi despre virtuţile Sfântului Serafim cel Răbdător.
„Poate că nu realizăm ce moment important din viaţa noastră şi din viaţa acestui aşezământ monahal am trăit noi astăzi. Am avut întotdeauna sfinţi cărora ne‑am rugat, care sunt mijlocitorii noştri şi care în acelaşi timp sunt modele de urmat. Dar ne bucurăm cu atât mai mult cu cât, prin rânduiala lui Dumnezeu, în calendarul Bisericii au fost aşezate mari personalităţi pe care le‑am cunoscut şi noi, care au trăit alături de noi şi care dau dovada sfinţeniei Bisericii din care facem parte. (…) Este o lucrare a lui Dumnezeu pe care ne‑a trimis‑o la vreme potrivită, întâi de toate neamului românesc, pentru că acum, la 100 de ani de Patriarhat, 16 mari personalităţi au devenit rugători şi pilduitori pentru noi toţi. Faptul acesta noi nu‑l putem realiza acum, în măreţia lui. Priviţi împrejur, într‑o zi obişnuită, într‑o zi a hramului Sfinţilor Brâncoveni, ne‑am adunat atât de mulţi aici şi nu am făcut altceva decât să împlinim, la Sfânta Liturghie, reconstituirea Bisericii ca Trup tainic al Domnului. Suntem aici cu toţii aducând slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, aducând preamărire şi preacinstire Maicii Preacurate, care, şi din această grădină a sa, din mănăstirea noastră, a ridicat personalităţi mari şi au fost amintite aceste personalităţi şi în tomosul de canonizare a Sfântului Cuvios Serafim, Părintele nostru. Amintim pe Sfântul Mărturisitor Arsenie, de la Sâmbăta şi Prislop. Aici a început, la Sâmbăta, împreună cu Părintele Serafim, împreună cu viitorul mitropolit Nicolae Mladin. Şi ce au făcut oamenii aceştia, rânduiţi de Dumnezeu prin iconomia mitropolitului de vrednică pomenire, ctitorul care a refăcut această mănăstire, în 1926, Nicolae Bălan? În 1944, când l‑a pus stareţ pe Părintele Serafim cel Răbdător, i‑a dat 10 ani de ascultare, o ascultare pe care nici unul dintre noi n‑am fi în stare să o împlinim. (…) Mi‑a mărturisit că dă slavă lui Dumnezeu că, întâi de toate, a fost un om statornic, adică n‑a plecat dintr‑o mănăstire în alta. Unde i s‑a dat ascultarea, acolo a rămas până în ultima clipă a vieţii şi în plus a reuşit nu doar să împlinească ascultările în mănăstire, ca să slujească periodic Liturghia, ci timp de 50 de ani, în fiecare zi a făcut Sfânta Liturghie. Este cea mai mare lucrare a sa, pe care n‑a luat‑o cu el, ci a lăsat‑o aici, la noi şi de aceea suntem recunoscători lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate”, a spus ierarhul.
Părintele Mitropolit Laurenţiu şi‑a manifestat recunoştinţa faţă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că a rânduit aceste lucrări în An Centenar, care se vor încununa cu sfinţirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, Părintele Mitropolit a adus mulţumiri ierarhilor prezenţi, alături de preoţi şi monahi, precum şi oficialităţilor care au contribuit la organizarea evenimentului, amintindu‑l pe Ciprian Olinici, secretarul de stat pentru Culte.
Ierarhul a mai subliniat, la final, importanţa evenimentului de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, eveniment care are loc pentru prima dată în istoria acestui aşezământ monahal.
„Aceşti sfinţi canonizaţi în acest an ne leagă de sfinţii de dinainte, de vieţuitorii de dinaintea distrugerii mănăstirii şi ne leagă de cei care au continuat viaţa monahală aici. Ne rugăm Cuviosului Serafim cel Milostiv să ne ocrotească pe noi, pe toţi”, a încheiat ierarhul.
sursa: ziarullumina.ro