Duminică, 27 Iulie 2025
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 26 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Ioan” din municipiul Bârlad. Soborul slujitorilor a fost alcătuit din părinții consilieri de la Centrul Eparhial Huși și din părinți protopopi din eparhie.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Hușilor a vorbit despre modul în care s-a armonizat, în personalitatea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, îngăduința față de neputințele celorlalți, cu fermitatea:
«Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții și iertând unii altora dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi» (Coloseni 3, 12-13).
Din punct de vedere liturgic, noi am intrat în ziua de sărbătoare dedicată Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Așa cum bine știți, în tradiția Bisericii noastre, din punct de vedere liturgic zilele încep odată cu săvârșirea slujbei Vecerniei. Practic noi ne aflăm, din punct de vedere liturgic, în data de 27 iulie; astronomic, suntem în 26 iulie. Această rânduială în Biserică are drept temei textul Sfintei Scripturi din Cartea Facerii, când Dumnezeu, după fiecare moment al celor șapte zile ale Creației a spus așa: „Și a fost seară și a fost dimineață” ( Facere 1: 5, 8, 13, 19, 23, 31), după care este enunțat ceea ce Dumnezeu a creat în acea zi. Prin urmare, slujba Vecerniei este extrem de importantă pentru că ea e cea care ne introduce în ziua liturgică ce urmează.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este numit în gândirea și în terminologia Bisericii noastre ca „doctor fără de arginți”. Este o sintagmă arhaică ce înseamnă că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost hărăzit de Dumnezeu cu harisma de a vindeca pe cei bolnavi, fără a pretinde ceva de la ei. Cu alte cuvinte, am spune noi, în termeni mai moderni, fără a condiționa actul medical de vreo așteptare sau pretenții financiare.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a murit în anul 305, în vremea persecuției Împăraților Dioclețian și Maximian. Primele trei veacuri au fost unele dominate de multe persecuții, în sensul că orice creștin, dacă avea curajul să mărturisească în mod public credința în Hristos, era sortit morții sau martirajului.
Niciodată martirul nu ceda în fața celor care încercau într-un fel să îl forțeze sau să îl determine să renunțe la ceea ce era cel mai drag inimii sale: credința în Iisus Hristos. De aceea, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon poartă această denumire de martir al Bisericii, fiindcă în momentul în care i-a fost impus și i s-a cerut, în condiții de ostilitate, de batjocură și de bătaie la modul propriu, nu a renunțat la Hristos. Cu alte cuvinte, nu a putut renunța la iubire așa cum și nouă ne este lesne de înțeles că nu putem renunța niciodată la iubire.
Când renunțăm la iubire ne dezumanizăm . Toate clipele pe care noi le lăsăm să fie impregnate de ură și de răutate, nu sunt altceva decât clipele în care noi am decis să nu mai fim oameni și să ne coborâm sub condiția aceasta. Iubirea este cea care ne pune întotdeauna în strălucire statutul nostru, demnitatea noastră de făpturi ale lui Dumnezeu .
Viața acestui mare martir al Bisericii este o combinație perfectă între îngăduință, blândețe sau cum spunem noi într-un termen pe care eu nu-l agreez special pentru că este confiscat ideologic și are o țesătură semantică – toleranță.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a avut foarte multă îngăduință și iubire față de neputințele oamenilor, atât față de cele sufletești cât și față de cele trupești – mai ales față de suferințele oamenilor străpunși de o boală a trupului. I-a dat Dumnezeu acest har și însuși numele lui, tâlcuit în limba română, înseamnă „atotmilostivul” care provine din cuvântul grecesc „pandeleimonos”.
Preasfinția Sa a arătat că fermitatea și curajul devin virtuți atnci când sunt conjugate cu îngăduința față de limitele și neputințele celorlalți:
Pe lângă îngăduința față de neputințele și suferințele oamenilor, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a avut și curaj și fermitate.
Din păcate, noi suntem deficitari în a face această conjuncție între îngăduință, iertare, iubire, și fermitate și curaj. Dacă avem curaj și fermitate, ne transformăm în oameni justițiari, care criticăm în mod distructiv. Nu o facem la modul constructiv, cu inimă bună, și întotdeauna cu tendința de a demola sau de a demonstra că avem dreptate cu orice preț și că nu suntem străbătuți nici măcar de un licăr de eroare. Asemenea suflete sunt dominate de un egoism și o mândrie luciferică fără margini.
În contrast cu tipologia descrisă, putem fi și oameni cu multă îngăduință dar fără curaj, transformându-ne în suflete care adoptăm lașitatea. Și sunt destui oameni lași care atunci când ar trebui să aibă un punct de vedere, o poziție elegantă, fermă, exprimată în termenii cei mai frumoși și plini de noblețe, chiar și de o anumită aristocrație, capitulează și se dovedesc a fi lași, oameni care nu își asumă absolut nimic.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este cel care a îmbinat perfect cele două virtuți. A fost și un om îngăduitor cu neputințele celor din jur, dar și un om foarte ferm. Rar găsim o astfel de combinație în sufletul unui singur om. Adică oameni care să aibă și iubire și blândețe și multă îngăduință, dar atunci când se impune – și asta ține de multă înțelepciune și mult discernământ –, să aibă și fermitate. Să avem foarte mult curaj să rostim lucrurilor pe nume, exact așa cum sunt ele, fără să căutăm să mascăm sau să fardăm anumite situații.
Evident, trebuie foarte multă eleganță pentru că știți foarte bine și constatați, suntem cu toții parte lumii acesteia, cât de ușor se adăpostesc unii în spatele unei sincerități sau critici tocmai pentru a deveni devastatori, pentru a invada și a fărâmița sufletul unui om. Avem și expresia aceasta în limba română și cei ce o folosesc este clar că sunt dominați de orgoliu – „ce mi-i-n gușă mi-i și-n căpușă”. Adică noi suntem sinceri, cu alte cuvinte putem răni, batjocori, putem arunca cu noroi și ceilalți trebuie să accepte acest lucru.
Eu cred că un asemenea suflet nu dă dovadă de delicatețe sau noblețe, dimpotrivă. Se înscrie în tipologia celui care devine justițiar, critic – uneori e bine să avem și o notă de critică –, dar criticist în orice situație și nu-l mulțumește absolut nimic. Însuși Domnul Hristos dacă ar coborî pe pământ, nu ar reuși să satisfacă toate dorințele pe care le are omul justițiar, nemulțumit tot timpul.
Observați cum personalitatea spirituală a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon este extrem de actuală, ca a tuturor martirilor. Pentru că martirii au avut această combinație perfectă între iubire, îngăduință față de neputințe, și fermitate și curaj în clipa când se impune acest lucru.
Avem nevoie de momente de rugăciune, de liniște, pentru că este destulă gălăgie în jur. Venim la biserică să ne căutăm, preț de câteva ceasuri, liniștea noastră, intimitatea cea mai profundă, adâncul ființei noastre să-l punem în fața Domnului.
Am nădejdea că un om care vine și știe de ce vine la biserică, nu este o persoană care calomniază, care murdărește, o persoană care aruncă cu noroi oricât și oriunde, ci un om cu foarte multă înțelepciune. Decantează, limpezește lucrurile, analizează profund și nu se grăbește să pună etichete gratuite, așa cum noi o facem de atâtea ori. Avem mult mai multe momente de răutate decât niște efuziuni frumoase de bunătate. Să-l avem model pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, să conjugăm întotdeauna – și e foarte greu –, iubirea, îngăduința, cu fermitatea și cu curajul.
Cu prilejul acestei vizite arhierești în biserica „Sfântul Ioan” din Bârlad, Părintele Episcop Ignatie a mulțumit fostului preot paroh, Eugen Stoian, pentru toată activitatea pastorală și pentru tot efortul depus, în cei 40 de ani de preoție – din care 28 au fost în slujirea de paroh al acestei comunități.
În semn de recunoștință, Ierarhul Hușilor l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Eugen Stoian.
De asemenea, tot ca simbol al recunoștinței, Preasfinția Sa a oferit doamnei preotese Viorica Stoian Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” a Episcopiei Hușilor, pentru tot sprijinul acordat părintelui Eugen de-a lungul activității pastorale.
A urmat apoi momentul instalării părintelui protopop Andrei Mereuță în slujirea de paroh al bisericii „Sfântul Ioan”. Ierarhul Hușilor i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-instalat-noul-paroh-al-bisericii-sfantul-ioan-din-barlad